[ X ]
[ X ]
Important27 Decembrie 2016 09:00

(INTERVIU) Andrei Năstase: Avem toată încrederea că vom cîștiga alegerile parlamentare anticipate sau în termen

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Andrei Năstase, liderul PPDA, s-a referit la evenimentele politice din anul 2016, dar și la anul care vine – 2017.

T: Dle Năstase, dacă ar fi să daţi o caracteristică generală anului politic 2016, care ar fi aceasta?

A.N.: Anul 2016 a fost unul extrem de complicat.  Pe de o parte, trebuie să constatăm că gruparea criminală, care a uzurpat puterea, și-a consolidat pozițiile la vârf. Practic, toate instituțiile au fost capturate. Pe de altă parte, rezultatele alegerilor prezidențiale directe au arătat fără putere de tăgadă potențialul nostru uriaș. Putem spune cu certitudine că anul 2016 a fost anul deșteptării masive a populației țării, anul care ne dă toată încrederea că vom câștiga alegerile parlamentare anticipate sau în termen. Iar pentru ca acestea să se desfășoare în condiții echitabile e nevoie de o și mai bună conjugare a eforturilor electoratului din țară și din diasporă, ale opoziției democratice și societății civile, ale presei independente și ale instituțiilor comunitare și de drept.

T: Aţi început anul politic 2016 cu ample proteste împotriva guvernării. Există opinia că nu trebuia să vă opriţi şi să mergeţi până la capăt până aţi fi obţinut demisia puterii. Cât adevăr este în această opinie?

A.N.: Problema protestelor este una complexă pentru R. Moldova, având în vedere și contextul regional dominat de o gravă criză de securitate, în care ne aflăm. Dacă am fi trăit într-un alt spațiu, într-o țară guvernată de lege și de politicieni, după un an de proteste pașnice de stradă a sute de mii de oameni, apoi și  sub forma celor peste 400 000 de semnături acumulate de Platforma DA și alte entități, demult această guvernare – acum ilegitimă – ar fi trebuit să-și dea demisia. Așa cum s-a întâmplat în Islanda sau la București în câteva rânduri, acolo unde a protestat o masă de oameni infinit mai mică decât la Chișinău.

Protestul din 24 aprilie a fost unul ilustrativ în această ordine de idei. Orice guvernare ar fi plecat, cea a lui Plahotniuc a ales să blocheze drumurile, să sechestreze microbuzele de rută, a reușit să intimideze lumea prin sate și orașe, să corupă o parte a aşa-zisei opoziții geopolitice. Puterea și-a permis aceste abuzuri și pentru că instituțiile internaționale au ales tăcerea geopolitică ca reacție.

Cu toate acestea, Platforma Demnitate și Adevăr a demonstrat încă o dată stoicism, curaj și devotament țării și cetățenilor ei, nu a abandonat protestul, iar PMAN a fost în permanență plină de oameni. Lucrurile au devenit clare – Guvernul știe ce vrea poporul, dar nu acceptă să-și dea demisia. Poporul are două soluții – fie să strige în van, fie să recurgă la forță. Iar asta ar fi însemnat vărsare de sânge, distrugeri de edificii, victime omenești. Adică, exact de asta avea nevoie păpușarul Plahotniuc, de un alt 7 aprilie 2009. Noi nu ne dorim așa ceva și am reușit să-i deturnăm scenariul său diabolic de a ne provoca și determina la ilegalități, iar coridorul morții de la GBC, organizat de ministrul de interne, Jizdan, împreună cu structurile paramilitare ale lui Damir, a rămas nevalorificat.

Am demonstrat prin fapte că suntem un partid de esența europeană, civilizată, ce acționează inteligent, în strictă conformitate cu legea, respectând valorile europene și universale. Un partid ce întotdeauna va lupta cu oligarhia și guvernarea ilegitimă, dar niciodată cu mijloace și metode ilegale. Altfel am deveni ca și ei, niște criminali.

Prin urmare, după această pauză absolut necesară, pentru a ne regrupa forțele, pentru a analiza lucrurile în profunzime putem și trebuie să revenim la proteste pașnice, organizate în așa fel încât regimul criminal să nu aibă alternativă la eliberarea statului din captivitate. Iar asta presupune consolidarea întregii societăți și a tuturor forțelor de opoziție reală întrun front comun antioligarhic.

T: Care credeţi că a fost motivul ce a dus la slăbirea opoziţiei protestatare, care la începutul lui 2016 era destul de unită în acţiunile sale împotriva guvernării?

A.N.: Egoismul, orgoliul, lașitatea și duplicitatea unor politicieni a afectat enorm mișcarea protestatară. Cel mai mult a cântărit trădarea.

Conștienți de faptul că de unirea tuturor forțelor cetățenești se temea cel mai mult regimul criminal, decizia de a protesta în comun a fost luată de societatea civilă la Forumul Civic din 20 ianuarie curent, convocat de Platforma DA și Consiliul Marii Adunări Naționale.

Era exact în ziua și ora când am aflat cu stupoare de hotărârea lui Plahotniuc de a-și instala pe furiș Guvernul Filip, după ce eșuase să ajungă personal Prim-ministru.

Odată ce am reușit să apropiem și să consolidăm diferitele segmente ale societății, dezbinate adineauri pe cele mai diverse criterii, și sa facem front comun împotriva corupției, sărăciei, nedreptății, chiar mai puțin a contat prezența sau lipsa liderilor politici din tribună, ceea ce conta cu adevărat era prezența întregii țări în PMAN.

La începutul primăverii, însă, un pretins lider protestatar, a fost convins să abandoneze și chiar să treacă neoficial de partea oligarhului. La Igor Dodon mă refer, bineînțeles. Prețul trocului l-am aflat în campania prezidențială – suportul financiar, mediatic și clemența instituțiilor coercitive și de reglementare la abuzurile acestuia.

Un lucru pe care trebuie să-l cunoască toți acei care din inerție sau neștiință l-au votat pe Dodon la prezidențiale, este că ieșirea acestuia în septembrie 2015 în stradă, în fața Parlamentului, pentru ca Platforma să nu-și instaleze corturile, iar protestul să se transforme în unul politic și sperietoare pentru Occident, a fost remunerată de către Plahotniuc, la fel ca și trădarea lui Voronin și votarea în 2012 a lui Timofti.

T: Anul 2016 a fost important pentru echipa Dvs. şi pentru că aţi reuşit să adunaţi sute de mii de semnături în favoarea unui referendum constituţional. Atunci aţi fost blocat în intenţia respectivă. Admiteţi că ați putea reveni la această idee în viitor?

A.N.: Colectarea semnăturilor a fost un exercițiu democratic nemaiîntâlnit în cei 25 de ani de independență. Și nu e vorba numai de numărul record la nivel mondial, ci în primul rând de seriozitatea și responsabilitatea cu care am desfășurat acea campanie națională.

Contactul cu oamenii, vizitarea lor acasă, discuțiile cu ei a fost ceva deosebit și extrem de util pentru a simți pulsul țării, durerile reale ale cetățenilor. Tocmai de aceea vom continua astfel de practici, iar atunci când vom face marea schimbare,  vom recurge la astfel de metode inclusiv prin mecanismele puterii de organizare a plebiscitelor pe cele mai importante probleme ale societății noastre, inclusiv modificarea Legii Supreme.

T: Ce s-ar fi schimbat la modul practic dacă se revenea la alegerea directă a Preşedintelui ţării ca urmare a referendumului pe care l-aţi iniţiat, dar nu ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale?

A.N.: S-ar fi schimbat foarte multe. În primul rând, ar fi fost vorba de o revenire legală și normală la procedura alegerilor directe într-o competiție corectă, și nu prin fentarea și încălcarea flagrantă a legii supreme, atât de necesare clicii oligarhice de a se menține la putere.

Or, doar prin hotărârea Curții conduse de Tănase, arhitectul spălătoriei mafiei rusești și a atacurilor raider, a fost posibilă scoaterea din cursă a candidatului de stânga indezirabil regimului Plahotniuc.  Și asta în mod evident a afectat atât procesul de identificare a candidatului antioligarhic comun, cât și șansele acestuia în raport cu preferatul puterii Dodon, eliberat de concurență pe stânga.

În rândul al doilea, am fi avut astăzi un Parlament cu doar 71 de parlamentari, absolut suficient pentru a  participa la adoptarea legilor, parlamentari, care, de altfel, nu ar mai fi beneficiat de imunitate.

T: Nu regretaţi că V-aţi retras din cursa pentru funcţia de Preşedinte în favoarea Maiei Sandu? Or, mulţi consideră că Dvs. aţi fi avut mai multe şanse decât ea.

A.N.: Gestul meu a fost unul responsabil, dictat de propria conștiință și neinfluențat de nimeni și l-am făcut în numele și beneficiul interesului național. Odată angajați, fără alternativă, în această competiție inechitabilă, cineva trebuia să cedeze și să muncească la fel de mult ca și pentru sine însuși.

Prin retragerea unuia dintre noi salvam nu doar campania electorală întârziată enorm, dar și viitorul forțelor antioligarhice, democratice, pro-europene, care altfel ar fi fost decimate și ostilizate, demoralizând și cetățenii, care și-ar fi pierdut speranța în ziua de mâine.

Prin faptul că m-am retras și am muncit împreună cu întreaga Platformă Demnitate și Adevăr în favoarea candidatului comun, le-am dejucat planul, i-am prins pe picior greșit, l-am eliminat din joc pe Lupu, piesa de bază a lui Plahotniuc. Am deconspirat, totodată, jocurile ipocrite ale păpușarului cu Dodon, înțelese acum și de mai mulți concetățeni, dar și de partenerii străini ai R. Moldova. Imaginați-vă să fi ajuns la parlamentare cu aceste aranjamente rămase în subteran.

Mă întrebați dacă aș fi avut mai multe șanse? Nu știu, acum e imposibil să aflu asta. Ar mai fi nevoie de un scrutin, probabil, pentru că, ați văzut, sondajele nici în SUA și nici în Franța nu mai funcționează, darămite intr-un stat capturat de mafie.

Nu am orgoliul să dețin o funcție de dragul funcției și sunt în stare să fac un pas în spate atunci când interesele țării, mai presus decât cele personale și chiar partinice, o cer. Acesta a fost și mesajul pe care am vrut să-l transmit membrilor și simpatizanților Platformei noastre Demnitate și Adevăr, dar și noii clase politice moldovenești. Gestul a fost apreciat atât în interiorul țării, cât și în exterior, iar asta înseamnă enorm pentru mine, om politic în devenire.

Pentru mine contează să pot veni cu o echipă politică puternică, profesionistă, integră a Platformei Demnitate și Adevăr, cu niște parteneri de nădejde pentru a face marea schimbare și a readuce Republica Moldova în rândul țărilor civilizate și prospere.

Suntem sortiți să facem istorie, iar parlamentarele ne oferă o bună oportunitate, pe care o vom valorifica împreună cu oamenii activi, integri și profesioniști din toate regiunile țarii și din diaspora, pentru care Platforma a fost și rămâne mereu deschisă.

T: Ați vorbit de parteneri de nădejde. Recent doamna Maia Sandu a declarat ca PAS va merge în alegerile parlamentare în mod separat. Cum se explică acest lucru și care este decizia Dvs.?

A.N.: Platforma Demnitate și Adevăr este pregătită pentru orice formulă de participare la viitoarele alegeri parlamentare, anticipate sau ordinare, inclusiv în mod separat. La momentul corespunzător, o decizie în acest sens va fi luată de organele colective de conducere ale Platformei pe baza unor serioase analize, menite să identifice cea mai bună și eficientă opțiune de accedere cât mai masivă în Parlament pentru scoaterea cât  mai curând a instituțiilor statului din captivitate și punerea țării pe făgașul normalității, al dreptății și bunăstării.

În situația unui stat captiv, cu CEC, CCA, Procuratură, etc., controlate mafiotic, egoismul politic, concurența sterilă dintre forțele extraparlamentare de opoziție antioligarhică ne-ar fi nu doar păguboase, dar chiar fatale. Platforma DA este consecventă, pledând în permanență pentru conjugarea eforturilor acestora și ale întregii societăți, coordonarea mijloacelor și acțiunilor noastre comune, inclusiv protestul. Doar astfel și cu concursul instituțiilor internaționale avem șanse să stopăm dezmățul guvernării, hoțiile, persecuțiile și să ne concentrăm pe edificarea unui cadru legal, civilizat și echitabil în care se va desfășura scrutinul parlamentar.

Iată și raționamentul apelului Platformei de constituire a unui pol antioligarhic, lansat împreună cu cele zece inițiative primordiale de ordin social-economic, anticorupție și reformator, precum și solicitările adresate Președintelui validat Dodon.

T: Ați criticat destul de dur declarațiile și inițiativele Președintelui nou ales. Ce așteptări ați avut de la el și cu ce ați fi început în locul acestuia?

A.N.: Recunosc că nu am avut și nici nu am prea mari așteptări de la Igor Dodon, dar de vreme ce a ajuns Președinte de țară e obligat să slujească toți cetățenii acesteia, să-și onoreze în mod prioritar promisiunile electorale ce vizează întreaga societate și nu doar anumite segmente, iar agenda să și-o ajusteze după necesitățile stringente ale populației și nu după planuri urzite la GBC sau în afara țării.

Or, cel puțin deocamdată, retorica sa geopolitică îi priește de minune păpușarului care își face de cap cu adunătura sa parlamentară, batjocorind și sărăcind în continuare populația țării, exonerându-şi de răspundere sculele implicate în hoția secolului fără a-și pune problema unor legislative anticipate.

Prioritatea zero pentru şeful actualului nostru stat ar trebui să fie soluționarea problemelor de ordin social-economic, anticorupție, legate de miliardele furate, de anularea legii care impune cetățenii sa achite ceea ce a furat guvernarea, inițierea anchetei internaționale, recuperarea banilor jefuiți și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor realmente responsabile de acest furt.

Demascarea schemelor la procurarea energiei electrice de la dubioasa firmă offshor, identificarea altor furnizori de energie electrica și micșorarea tarifelor pentru consumatori, la fel ca și neadmiterea ridicării vârstei de pensie și stagiului de pensionare sunt în puterea unui adevărat Președinte, angajat la propriu în serviciul cetățenilor și susținut de aceștia.

Avem nevoie de inițiative legislative privind sprijinirea sectorului privat, mai ales a întreprinderilor mici și mijlocii, pentru crearea de locuri de muncă, în mod special pentru tineri, pentru sistemele de sănătate și educație.

Nu am găsit pe agenda lui Dodon nici inițiative prin care să garanteze independența și buna funcționare a justiției, de reformare reală a acesteia și  prin reevaluarea, inclusiv cu aplicarea în condițiile legii a detectorului de minciuni, a tuturor judecătorilor, procurorilor, a angajaților CNA și angajarea în aceste structuri a noilor specialiști, bine școliți în țară și în străinătate, cu oferirea unor salarii decente.

Din această calitate, de altfel, ca și din calitatea de deputat, puteau şi pot fi elaborate inițiative și demersuri de aplicare a mecanismului confiscării extinse a averii demnitarilor de stat, procurorilor, judecătorilor și rudelor acestora în cazurile în care nu-și pot proba proveniența surselor pentru procurarea averii.

Țara are nevoie de o lege a lustrației extinsă atât după materie, dar și până în prezent, în timp, o lege care ar zdruncina în mod serios corupția și confortul unor funcționari și politicieni corupți și torționari. Din frică, însă, Dodon preferă demagogia, dezbinarea societății și să se războiască cu fenomenele inofensive din societate.

Publicarea imediată a datelor recensământului din 2014, transparentizarea și punerea în ordine a Registrului cetățenilor și a listelor de alegători, modificarea legislației electorale în vederea asigurării și garantării votului fiecărui cetățean din diaspora nu reprezintă o prioritate pentru Dodon, la fel ca și pentru Plahotniuc.

Inițiative de primă necesitate ar fi și cele privind, descentralizarea, demonopolizarea și deoffshorizarea economiei prin interzicerea activității firmelor offshor în domeniile strategice ale economiei țării (sectorul bancar, domeniul de asigurări, piața mass-media, etc.) și introducerea unui impozit special pentru tranzacțiile cu firmele offshor.

Nu-l vom vedea pe Dodon și formațiunea sa, la fel ca și pe Plahotniuc cu gruparea sa politico-criminală venind cu inițiativa legislativă privind demonopolizarea reală a pieții mediatice, pe care au împărțit-o frățește, în special și prioritar a celei audiovizuale, inclusiv prin trecerea imediată la televiziunea digitală.

Detenebrizarea economiei prin stimularea fiscală a businessului legal și înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru evaziuni fiscale, în special pentru achitarea salariilor în plic, este un imperativ al zilei, la fel ca și descentralizarea, debirocratizarea administrativă prin implementarea reformei organelor de administrație publică centrală și micșorarea semnificativă a numărului ministerelor.

Nu de spectacolul regizat de Plahotniuc și Dodon are nevoie societatea, ci de inițiative și acțiuni concrete ce ar spori nivelul de trai al populației, ar face R. Moldova atractivă nu pentru creditări necondiționate ce vor fi rambursate și de generațiile noastre viitoare, ci pentru investițiile străinilor, dar și a diasporei noastre dornică de a se întoarce acasă.

T: Care, în opinia Dvs. a fost cel mai regretabil lucru și cel mai bun lucru ce s-au întâmplat în politica moldovenească în 2016? 

A.N.: Cel mai regretabil lucru produs în politica moldovenească a fost scindarea populației pe criterii politice, etnice și, de ce nu, confesionale.  Revenirea la blestematul vector geopolotic. Această polarizare excesivă e tocmai colacul de salvare a regimului oligarhic mafiot.

Iar cel mai bun lucru din politica moldovenească a fost cu siguranță renașterea speranței. Renașterea speranței oamenilor cu demnitate de acasă și din exemplara, demna și frumoasa noastră Diaspora!

Acum putem spune cu fermitate că poporul Moldovei are o alternativă viabilă actualului regim și favoritului său la prezidențiale și că această alternativă este capabilă nu doar să preia puterea, ci să și guverneze țara în mod eficient și transparent, în interesul exclusiv al cetățenilor.

T: Ce aşteptări aveţi de la 2017?

A.N.: Va fi un an complicat, dar și plin de speranțe. Pe de o parte, Plahotniuc va încerca, prin sculele din justiția totalmente discreditată, să ne intimideze, să ne lase în întuneric, să ne închidă sursele de informare, să ne corupă oamenii, pe de altă parte, sper că va exista o rezistență populară fără  precedent, care într-o zi va pune pe fugă această gașcă de bandiți care ne-au îngenuncheat țara!

Și pentru că ați pomenit de anul care vine, țin să felicit și pe această cale concetățenii noștri de acasă și din străinătate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, să le doresc La mulți ani fericiți, să-i rog să fie încrezători că împreună vom reuși să transformăm Moldova într-o țară a Legii, prosperă și plină de Demnitate, în care sa vrei să trăiești alături de cei dragi.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...