Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a devenit laureat al premiilor TRIBUNA-2016. El s-a învrednicit de premiul – „Ministrul cu cea mai dificilă misiune în 2016”.
„Nu m-am așteptat. Aprecierea Dvs. e o surpriză pentru mine. Mă bucur de aceasta, fiindcă avem semnalul clar că urmăriți toate acțiunile ce le derulăm. Acest premiu este un indiciu că tot ce facem nu este în zadar, în pofida faptului că sunt și critici. Acest premiu este o încurajare pentru ca să facem lucrurile mai bine, să le facem mai insistent”, a precizat ministrul.
Vladimir Cebotari a primit tradiţionala statuetă în formă de tribună, executată la comanda specială a portalului nostru, o sticlă de vin TRIBUNA (anul roadei – 2016), romanul „Călătorind pe aripi de înger” de Igor Volniţchi, romanul „Timpul fricii noastre” de Cinghiz Abdullaev şi „Almanahul politic al Republicii Moldova” (ediţia 2015).
Andriana Cheptine














