În cadrul unui interviu acordat portalului www.curentul.md, Corneliu Rădăuţă, candidatul nr. 1 pe lista ALDE pentru funcţia de senator din partea diasporei, a fost solicitat să spună ce concret îşi doresc românii din diasporă.
„Din discuţiile avute până acum cu românii din Diaspora (iar în această campanie m-am întâlnit cu români din Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Luxembourg, Belgia, Republica Moldova, iar cu cei din ţări ca SUA, Portugalia, Italia şi Germania am ţinut legătura prin telefon) am înţeles că ei îşi doresc un om politic cu adevărat implicat, un om politic în care să aibă încredere, pe care să se bazeze şi care să le rezolve probleme cu care se confruntă zi de zi. Ei îşi doresc ca vocea lor să fie auzită, să participe direct la administrarea treburilor publice în ţară. De aceea, le-am şi promis oamenilor că voi fi vocea lor în Senatul României, iar prin intermediul meu, vor putea participa la adoptarea deciziilor importante pentru România”, a declarat el.
Corneliu Rădăuţă susţine că fiecare comunitate a românilor din Diaspora se confruntă cu probleme specifice. „Mai mult decât atât, fiecare comunitate are priorităţile sale. Spre exemplu, românii din Republica Moldova se confruntă cu problema pierderii cetăţeniei române de către copii lor minori, odată cu expirarea actelor lor de identitate, şi văd necesitatea soluţionării ei ca pe o prioritate. În Franţa românii văd drept o necesitate stringentă crearea unui centru de mediere a relaţiei lor cu autorităţile din această ţară. În Marea Britanie au nevoie urgent de un centru comunitar al lor. Ca senator de Diaspora, primul lucru pe care mi-l propun, este anume să soluţionez aceste probleme stringente, după care, împreună cu comunităţile româneşti din Diaspora, vom stabili un plan de acţiuni comune pentru următorii patru ani”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







