[ X ]
Breaking news2 Decembrie 2016 11:08

Audieri în Parlament! Comisia de anchetă pe subiectul Aeroportului Internațional Chișinău -  la raport 

Deputatul Sergiu Sîrbu, în numele Comisiei de anchetă pe subiectul Aeroportului Internațional Chișinău, a solicitat introducerea pe ordinea de zi, a ședinței Parlamentului de astăzi, a audierilor raportului privind evaluarea exercitării atribuțiilor autorităților statului în procesul de monitorizare a angajamentelor care derivă din contractul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău.

După cum informează TRIBUNA, Sergiu Sîrbu a declarat că, la acest raport a fost pregătit și un proiect de hotărîre.

„Raportul a fost deja distribuit mai mult timp în urmă tuturor deputaților. Este foarte bine să avem aceste audieri ca să eliminăm toate suspiciunile, manipulările și să aflăm adevărul”, a precizat Sîrbu.

La rîndul său, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a amintit că săptămîna aceasta un grup de deputați au făcut o conferință de presă și au făcut public un raport de alternativă la acest subiect. „Luînd în considerare că deja raportul de alternativă a fost făcut public, bineînțeles trebuie să ne îndeplinim și noi atribuțiile pînă la capăt și să audiem raportul de bază a Comisiei de anchetă”, a punctat Candu.

Deputatul comunist, Vladimir Voronin, a precizat în ce format și dacă vor fi audiate ambele rapoarte, iar Andrian Candu a răspuns că va fi audiat raportul de bază.

„Deja dacă deputații, colegii, care au pregătit raportul de alternativă vor să-l prezinte plenului Parlamentului – să o facă. După care inițiem dezbaterile”, a conchis Candu.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...