[ X ]
[ X ]
Important26 Noiembrie 2016 09:00

(INTERVIU) Andrei Năstase: Protestele nu pot să nu aibă o finalitate

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase a vorbit despre protestele care au izbucnit atât în ţară, cât şi peste hotare după alegerile prezidențiale, care crede că va fi urmarea lor, cum vede colaborarea din continuare dintre PPDA şi PAS, eventual şi cu PLDM, dar și cum vede evoluţia situaţiei politice în următoarele luni.

T.: Dle. Năstase, după alegeri au izbucnit proteste atât în ţară, cât şi peste hotare. Pe cât de justificate sunt argumentele invocate de protestatari?

A.N.: În fond, Republica Moldova este, metaforic vorbind, un protest continuu. Situația a devenit atât de dramatică, încât oamenii nu mai au încredere în nicio instituție de stat, în nici un politician aflat la putere.

Aceste alegeri au fost un test pentru cetățenii Moldovei, dar și pentru guvernanţi. Populația noastră, cea de acasă și cea din diasporă, a trecut cu demnitate acest test, mobilizându-se exemplar, votând și alegând de facto candidatul unic al forțelor anti-oligarhice.

Din păcate, regimul Plahotniuc a comis încă o crimă împotriva propriului popor, poate cea mai mare din ultimii șapte ani. Prin șantaj, manipulare, mituire și obstrucționare a scrutinului, acesta a fraudat masiv alegerile în favoarea lui Dodon. De aici și legitimitatea protestelor, de aici și revolta oamenilor.

Țin să  remarc, în primul rând, determinarea diasporei de a-și revendica și apăra drepturile. Faptul că zeci de mii de cetățeni și contribuabili au fost privați în mod deliberat de către regim de dreptul constituțional de a vota, nu poate fi trecut cu vederea. Am fost alături de acești oameni duminica trecută, la Dublin, știu cât de mare este ura legitimă față de regimul criminal, știu cât de determinați sunt acești oameni să nu cedeze, să meargă până în pânzele albe pentru a-și apăra drepturile, pentru a scoate țara din captivitate.

T.: Care credeţi că va fi urmarea acestor proteste?

A.N.: Protestele nu pot să nu aibă o finalitate. Chiar dacă, să admitem, guvernarea ilegitimă nu va ține cont, momentan, de revendicările populare, efectul lor se va simți în coeziunea socială, în determinarea și mai îndârjită a oamenilor de a se urca pe baricade. Protestele din diaspora sunt cu atât mai importante, cu cât anume aici se află foarte mulți oameni ce reprezintă floarea acestui popor, contribuabilii cei mai importanți la bugetul țării.

Nemaivorbind de impactul protestelor din marile orașe europene asupra autorităților și populației de acolo, mijloacelor de comunicare în masă, partenerilor noștri de dezvoltare.

T.: În scurt timp, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Care credeţi că va fi decizia instanţei? Credeţi că vor fi luate în calcul argumentele celor ce contestă legalitatea scrutinului?

A.N.: Toate analizele noastre arată că nu ne putem aștepta la surprize și Curtea Constituțională va valida aceste alegeri fraudate masiv de Plahotniuc și Dodon. Resursele lor mediatice, financiare de sute de milioane de lei nu pot fi aruncate în vânt. De aceea Tănase, probabil, va îndeplini ordinul criminal al oligarhului. În fond, eu aștept ca Dodon va fi un Președinte cuminte care va îndeplini tot ce i se va cere de la palatul GBS. Dacă va trebui va spune că este cel mai mare adept al Uniunii Europene, dacă va fi necesar va pleda pentru unire, indiferent cu cine anume. Important e ca Plahotniuc să controleze fluxurile financiare, să jupoaie în continuare cetățenii țării, să stea la adăpostul unei justiții pe care a capturat-o și supus-o prin mituire și șantaj.

Apropo, Plahotniuc inițial a mințit  rușii. La scrutinul recent el s-a deconspirat că nu are nimic comun cu vectorul european. Acest lucru au înțeles mai mulți funcționari europeni. Plahotniuc, deși continuă sa controleze țara, are tot mai puțin spațiu de manevre în raport cu partenerii externi. În asemenea condiții el poate controla mai departe Moldova pe de o parte prin continuarea dezbinării societății, pe de alta parte prin amplificarea represiunilor. Totodată, în prezent se vede că prin represiuni Plahotniuc mai îndeplinește, probabil, și comanda lui Dodon de a curăța eșichierul de stînga. Vedeți că la moment loviturile sunt îndreptate împotriva Partidului Nostru.

T.: Mai corect ar fi ca despre noul Preşedinte să se judece deja prin prisma acţiunilor sale…

A.N.: Primul test pentru noul Președinte ar fi neadmiterea în funcția de Procuror general pe cineva din marionetele lui Plahotniuc. Dacă ați observat, Dodon evită să se exprime referitor la candidații înaintați, deși toată societatea civilă a vorbit despre mimarea concursului și încercarea lui Plahotniuc, văzută cu ochiul liber, de a înscăuna în funcția de procuror general pe omul lui. Putem aștepta ca Dodon va achita serviciile lui Plahotniuc în campania electorala prin desemnarea a unui procuror docil regimului.

În ultimul timp noi auzim mai multe discursuri geopolitice din partea lui Dodon. Despre federalizarea, istoria Moldovei, vizita la Moscova, lupta cu unionismul abstract. Deci despre chestiunile care evident dezbină societatea. Deja am vorbit cui convine asemenea stare a societății. În acelaşi timp, nu se vorbește despre: necesitatea pornirii dosarului penal împotriva lui Plahotniuc în baza informațiilor publicate de Usatîi; despre schema de procurare a energiei electrice de la firma-offshor, care aparține lui Plahotniuc și Șevciuc și care scoate nejustificat din buzunarele tuturor cetățenilor circa 120 mln. dolari; despre demonopolizarea pieții mediatice prin anularea amendamentului socialiștilor, care a prelungit dominarea lui Plahotniuc pe piața respectivă pentru următorii 5 ani; despre anularea majorării drastice a amenzilor de 2,5 ori; despre măsurile reale de lupta cu corupția. De exemplu despre elaborarea mecanismului de confiscare extinsă a averii demnitarilor de stat și judecătorilor.

Pentru 90% din populație, problemele principale sunt corupția și sărăcia, lipsa locurilor de muncă și frica față de ziua de mîine. Pe cînd problemele geopolitice împart societatea în jumătate.

T: Dar, din cîte vedem, şi la aceste capitole se încearcă a face ordine. Spre exemplu, reforma sistemului de pensionare.

A.N.: Noi categoric avem nevoie de reforma sistemului de pensii, dar una e intenţia şi cu totul alta capacitatea de a promova astfel de reforme importante. Or, în procesul reformării este necesar să identificăm resursele necesare financiare pentru a restabili echitate socială și executarea art. 47 din Constituție, care prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Este datoria statului să oprească genocidul social și să asigure în scurt timp ca pensia minimala să fie egală cu minimum de existență. Platforma la moment se ocupa cu calcule precise privind sumele necesare.

Ar fi bine ca statul să identifice niște surse financiare suplimentare, care totalmente la prima etapa reformei să fie direcționate pentru majorarea pensiilor celor la care aceasta nu atinge minimumul de existență. Pentru asta este posibil de introdus un impozit special pentru toate operațiunile cu firmele de offshor și impozit special pentru imobile și automobile foarte luxoase, de majorat semnificativ impozitarea cazinourilor și de folosit în acest scop toate mijloacele financiare încasate în urma vînzării patrimoniului dobîndit ilicit, inclusiv prin aplicarea metodei de confiscare extinsa a averii. După finisarea reformei de pensionare și crearea unui sistem robust și sustenabil, toate mijloacele menționate vor fi redirecționate spre bugetul de stat.

Noi de trai decent avem  nevoie, nu de sisteme ideologice și geopolitice.

T.: PPDA este un partid apărut pe valul amplelor proteste împotriva guvernării. Pe viitor planificaţi asemenea acțiuni?

A.N.: Așa  cum am stabilit, ne ținem de o agendă comună care rezidă în epuizarea tuturor căilor instituționalizate de atac. După asta, împreună cu candidatul unic al forțelor anti-oligarhice, cu alți actori politici și din societatea civilă vom lua o decizie comună cum procedăm în continuare.

Aceste alegeri au demonstrat un lucru extrem de important pentru noi – avem o masă critică populară capabilă să opună rezistență bandiților și tuturor instituțiilor capturate de aceștia! Așadar, pot fi organizate protestele atât în legătură cu rezultatele alegerilor, cît și protestele ce țin de acțiunile sau inacțiunile ulterioare ale regimului Plahotniuc-Dodon.

Mă refer la agenda social-economică și cea anticorupție, care a fost formulată nu o dată la protestele anterioare, care intră în prioritățile Platformei „Demnitate și Adevăr” și de la care noi nu vom renunța niciodată. Lista revendicărilor populare include anularea legii care pune achitarea miliardelor furate pe umerii cetățenilor, ancheta internațională a jafului secolului, eliminarea din procesul procurării energiei electrice pentru țara noastră a firmei-căpușă din offshor, care aparține lui Șevciuc și Plahotniuc, anularea majorării recente drastice a amenzilor, neadmiterea numirii în funcția Procurorului General a unei persoane docile lui Plahotniuc, promovarea mecanismului confiscării extinse a averii de la demnitarii de stat și judecători etc. Foarte probabil că, în contextul ultimelor evenimente din mai multe țări, în această listă se va adăuga și solicitarea pornirii anchetei împotriva coordonatorului mafiei din Moldova.

T.: Cum vedeţi colaborarea din continuare dintre PPDA şi PAS, eventual şi cu PLDM?

A.N.: Am răspuns în repetate rânduri la această întrebare, inclusiv în perioada electorală. Sunt de părerea că trebuie să avem în permanență un dialog politic bazat pe încredere și onestitate. Cred că la ora actuală trebuie să  ne consolidăm structurile teritoriale ale entităților politice, iar organele de conducere ale acestora să găsească formula cea mai potrivită de colaborare.

T.: Pe cît de posibile vi se par alegerile parlamentare anticipate? Credeţi că Igor Dodon va reuşi să declanşeze aceste alegeri, aşa cum declara recent?

A.N.: Dodon nu este încă Președinte și probabil nu va avea niciodată legitimitate, întrucât de facto alegerile au fost câștigate de candidatul nostru comun, Maia Sandu. Falsificările din Găgăuzia, mituirea și transportarea transnistrenelor cu miile, obstrucționarea procesului electoral din diasporă sunt doar câteva elemente care demonstrează clar acest lucru.

Chiar dacă va fi înscăunat de regimul mafiot și criminal, eu cred că Dodon nu va face nimic din propria sa inițiativă. Va fi marginalizat și șantajat cu zecile de dosare care zac pe rafturile procuraturii. Dodon va avea de înfruntat statutul de vasalitate față de Plahotniuc și ostilitatea societății mințite în campania prezidențială.

Acest lucru va avea și un efect pozitiv – partidul lui Dodon va avea în scurt timp soarta PCRM-ului.

T.: Cum, în genere, vedeţi evoluţia situaţiei politice în următoarele luni?

A.N.: Situația social-politică se va înrăutăți dramatic. Dodon nu va fi în stare să calmeze spiritele celor peste 50 la sută dintre cetățeni care nu l-au votat. El deja a venit cu cîteva inițiative care dezbină societate, cum ar fi federalizarea țării, introducerea „Istoriei Moldovei” etc.

De asemenea, nu avem vești bune nici din zona economicului. Deși FMI a dat câteva milioane de pomană actualului regim, condițiile impuse sunt extrem de dure și practic nu vor putea fi îndeplinite de guvernarea nocturnă. Astfel, investitorii vor ocoli și mai mult Republica Moldova. Nu vor exista locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii va stagna, pensiile și salariile nu vor fi majorate și la un moment dat bugetul social ar putea intra în incapacitate de plată.

Regimul Plahotnic va continua și în următoarele luni să se răzbune pe oamenii incomozi, folosind bâta justiției corupte și aservite prin instrumentarea unor dosare penale cu caracter politic. Puterea, care este detestată de peste 90% din populație, nu este credibilă, nu este legitimă (acest lucru l-a demonstrat și ultimul scrutin) și nu poate face reforme. Menținerea acestor oameni la putere poate fi asigurată doar prin instaurarea sistemului autoritar de administrare a statului.

Pe de altă parte, instituțiile internaționale vor face progrese în instrumentarea dosarelor privind furtul miliardului, spălarea celor 20 de miliarde de dolari din Federația Rusă, tentativa de asasinat al lui Gorbunțov și altele. Regimul criminal Plahotniuc va fi zguduit din temelii în perioada de timp la care vă  referiți.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...