[ X ]
Editorial9 Noiembrie 2016 07:00

Precedentul austriac sau pe cît de posibilă este invalidarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale?

Modul agresiv şi murdar în care se desfăşoară cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale (minciuni, manipulări, „compromat” etc.), care nu lasă deloc spaţiu unei competiţii normale de idei, programe, soluţii, tot mai mult mă duce la gândul că şi perioada postelectorală va fi una la fel de murdară. Iar când spun asta am în vedere, în primul rând, o posibilă invalidare a rezultatelor scrutinului.

Despre un asemenea posibil scenariu s-a vorbit şi anterior, însă, odată cu retragerea lui Marian Lupu din cursa electorală, discuţiile despre o posibilă fraudare a scrutinului, dar şi despre o posibilă invalidare a rezultatelor acestuia au cam încetat. Acum, privindu-i pe cei doi candidaţi la Preşedinţie, tot mai des mi se creează impresia că lor l-i s-a atribuit doar rolul de paravan şi că, în scurt timp, vom ajunge în situaţia în care să constatăm că proverbul: „Doi şi se bat şi al treilea câştigă” este mai actual ca oricând. Probabil, nici Maia Sandu, nici Igor Dodon nu înţeleg de unde apare atâta murdărie în campania electorală, dar aceasta le este atribuită periodic ba unuia din ei (într-o măsură mai mare), ba altuia (într-o măsură mai mică). Şi cei doi candidaţi se grăbesc de fiecare dată să se acuze reciproc de minciună, competiţie neonestă, joc murdar etc., deşi s-ar putea ca la un moment dat să-şi dea seama că nici unul dintre ei nu e vinovat, că altcineva (un al treilea jucător, invizibil deocamdată) face toate aceste jocuri, plasând „subiecte electorale” ba unui candidat, ba celuilalt. Iar acest al treilea, probabil, are jocul său, care nu are nimic în comun cu jocul celor doi candidaţi la Preşedinţia ţării. Miza lui este ca în alegeri să fie cât mai multă murdărie, ca cei doi candidaţi să-şi arate cele mai proaste părţi ale lor, să se compromită, să trezească repulsia societăţii, să transmită un mesaj clar că „toţi politicienii sunt de-o teapă” etc. Iar aceasta ar urma să formeze un fundal favorabil pentru adevărata miză a celui de-al treilea jucător în prezidenţiale – invalidarea rezultatelor scrutinului.

Veţi întreba de motive? Oricare – de la eventuale adresări în judecată a celor care s-au simţit discriminaţi, nedreptăţiţi încă în turul întâi al alegerilor prezidenţiale până la încălcările din turul doi, pe care tot cei doi candidaţi le scot şi încă le vor scoate în prim plan. Important e să fie creat fonul favorabil pentru invalidarea rezultatelor alegerilor, că motive se vor găsi.

Veţi întreba: Dar cum rămâne cu Europa, care, chipurile, ar trebui să intervină dacă democraţia în Moldova va fi călcată în picioare? Şi din acest punct de vedere „totul e ok”! Vă mai amintiţi de turul doi al alegerilor prezidenţiale din Austria din vara anului curent? Curtea Constituţională din această ţară a invalidat rezultatele acestora dat fiind neregulile admise la numărarea unor voturi. Astfel, ecologistul Alexander Van der Bellen, care a câştigat alegerile cu 50,3% în faţa candidatului extremei dreapta, Norbert Hofer, a fost nevoit să se conformeze şi să uite (cel puţin pentru un timp) de funcţia de şef de stat. Şi la noi lupta în turul doi se anunţă a fi una „pe muchie de cuţit”, iar zecimile de procent ar putea decide totul.

Deci, precedent european şi democratic (şi încă destul de proaspăt) avem, fonul devine unul tot mai favorabil, motive formale sunt şi încă mai pot fi găsite… În această situaţie, avem motive să ne întrebăm dacă e real riscul invalidării rezultatelor alegerilor prezidenţiale? Eu cred că da….

Igor Volniţchi

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...