[ X ]
Important29 Octombrie 2016 09:00

(INTERVIU) Ruxanda Glavan: Tinerii specialiști trebuie nu doar să ajungă în raioane, dar și să se rețină acolo

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a vorbit despre realizările cu care deja se mândrește în funcția pe care o deține, ce face MS pentru a combate corupția din domeniu, despre ieftinirea medicamentelor,  care este situația la capitolul asigurare cu cadre medicale, polița medicală pentru 2017, dar și unde se tratează familia sa atunci când are nevoie.

T.: Dna Glavan, în câțiva ani ați devenit una dintre cele mai cunoscute femei din R. Moldova. Ce a stat la baza acestei performanțe?

R.G.: Cred ca afirmația dumneavoastră este exagerată, nu mi-am propus acest lucru și nu a fost un scop în sine să devin una dintre cele mai cunoscute femei din Republica Moldova. Probabil, natura funcțiilor pe care le-am deținut, atât cea de ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cât și cea de ministru al Sănătății, și impactul activității mele asupra vieții cetățenilor face ca oamenii să urmărească activitatea ministrului și să aștepte rezultate de la el. Voi continua să comunic cu cetățenii și  cu profesioniștii din domeniu, pentru că doar având un contact direct cu cei care simt impactul politicilor, ne putem da seama unde, când și cum trebuie să intervenim.

T.: Conduceți  Ministerul Sănătății de mai bine de un an. Numiți cinci realizări cu care Vă mîndriți?

R.G.: În primul rând, mă voi referi la Strategia pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – un document de politici pe termen lung extrem de important. Acesta deja a început să fie implementat prin noul regulament de salarizare a medicilor, cu orientarea spre performanța.
A doua realizare pe care am început să o implementăm ține de sănătatea copiilor. Am readus medicul pediatru la nivelul medicinii primare pentru a asigura un acces mai rapid al copiilor către specialiștii în pediatrie. Medicul pediatru deja poate prescrie medicamente compensate. Pentru prima data de când există fondurile pentru asigurările obligatorii, copil, în sensul politicilor de sănătate, înseamnă toți cei care au vârsta de până la 18 ani și nu  doar pâna la 5 ani, cum era pâna în octombrie 2016.

O altă realizare ține de promovarea modului sănătos de viață, prin schimbarea politicilor în alimentarea copiilor din școli și grădinițe. Nu este o sarcină ușoară, dar am ferma convingere că, monitorizând alimentarea și contribuind la stimularea activității fizice, vom reuși să creștem o generație de copii care va face alegeri mai sănătoase, vor face mai multă mișcare, vor mânca mai multe fructe și legume și vor fi conștienți că propria sănătate este în mâinile lor.

Un alt pas important este schimbarea conceptului de acces la lista de medicamente compensate.

Noi am dublat numărul de medicamente compensate, am majorat bugetele în acest scop, am revenit la noțiunea de tratamente gratuite la domiciliu, în ambulatoriu sau staționarele de zi, pentru că în așa mod ne dorim ca pacienții care au nevoie de medicamente gratuite să le poată primi la locul de trai, fără a fi obligați să se deplaseze la spitale.

IMG_1425

T.: Sondajele denotă că domeniul sănătății e unul unde corupția e la ea acasă. Ce face MS pentru a combate acest fenomen?

R.G.: Corupția este o problemă generală în Republica Moldova și sistemul de sănătate, exact ca multe altele, a fost afectat de acest fenomen. Adevărul este că noi suntem axați pe stimularea medicilor prin prisma creșterilor salariale, dar și prin introducerea evaluărilor bazate pe performante. Totodată, corupția nu poate fi unilaterală, sunt cei care iau mită și cei care dau mită. Evident că eu condamn ambele situații și sper că toate eforturile depuse vor da roade în anii ce urmează.

T.: În ultimul timp se discută intens despre faptul că urmează a fi internați doar pacienții grav bolnav. Pe cît de adevărată este această informație?

R.G.: Sunt  speculații ale celor care, probabil, citesc printre rânduri documentele Ministerului Sănătății. M-am referit mai sus la faptul că am revenit la noțiunea de tratamente în staționar de zi, în ambulatoriu sau la domiciliu, a fost aprobată o lista cu 17 grupuri de diagnostic cele mai frecvente, cu care, în ultimii ani, pacienții au invadat practic spitalele, generând situațiile când nu erau locuri  pentru cazuri cu adevărat grave. Aceste diagnostice sunt banale, simple, cum ar fi o bronșită cronică, o gastrita cronică fără complicații, artrita sau o pielonefrita  necomplicată. Pentru a fi tratate, acestea necesită doar o medicație  episodica corectă și nu intervenții, spitalizare şi utilizarea resurselor spitalicești. În așa mod, venim în întâmpinarea pacientului și nu-l obligăm să facă drumuri pentru a se interna în spital și a primi acest tratament gratuit, pentru că-l poate face în localitatea sa, la nivelul medicinii primare.

Astfel, reiterez, sunt pure speculații. Noi revenim la un mecanism  de asigurare a tratamentului pentru unii pacienți, comod și apreciat atât de lumea medicală, cât și de pacienți.

T.: Recent, am văzut că un alt proiect inițiat de Dvs. a stârnit discuții aprinse. Mai exact, clinicele private să poată trata bolnavii de cancer. Care e situația în acest sens acum?

R.G.: Proiectul la care va referiți nu a fost inițiat de mine sau de Ministerul Sănătății. Este o inițiativă legislativă a unui grup de deputați, intenția cărora este să demonopolizeze serviciile oncologice din țară.

Guvernul și-a exprimat poziția prin avizul său, prin care susține demonopolizarea. Acolo unde există o liberă concurență, întotdeauna există servicii mai performante.

Pe de altă parte, trebuie să fac anumite clarificări. Susținerea demonopolizării nu înseamnă sub nici o formă lichidarea Institutului Oncologic, așa cum am văzut că se speculează. Pentru Ministerul Sănătății, controlul cancerului și consolidarea capacităților statului este o prioritate.

Drept dovadă este aprobarea recentă în Guvern a  primului Program național de control a cancerului. Una din acțiuni este continuarea fortificării capacităților Institutului Oncologic și acum noi suntem orientați spre identificarea potențialelor soluții viabile pentru dotarea acestuia cu echipamente  moderne pentru radioterapie.

IMG_1374

T.: Se tot vorbește de ieftinirea medicamentelor. Din 12 octombrie, circa 160 de denumiri de medicamente de primă necesitate s-au ieftinit. Cum ați descrie situația de pe piața farmaceutică la moment? De ce totuși unele medicamente sunt mult mai scumpe la noi decât în țările vecine?

R.G.: Politicile aplicate în ultimii ani în domeniul medicamentului și dorința statului de a reglementa foarte riguros acest domeniu, de fapt, a avut un efect exact invers. Tot autoritățile au fost prinse în capcana unor politici regulatorii extrem de complexe, neavând o alternativă de asigurare a securității farmaceutice. Republica Moldova, exact ca alte țări care au un număr mic al populației, dar și un PIB pe cap de locuitor similar, se confruntă cu aceeași situație. Suntem o piață mică, mai puțin interesantă pentru alții.

Noi am întreprins un șir de acțiuni sistemice și urmează să mai facem încă câțiva pași în vederea liberalizării controlate, a acestei pieți. Urmează să revizuim Legea medicamentului, să revizuim politica de formare a prețurilor la medicamente, să transparentizăm toate costurile care formează prețul final al medicamentului la raft, să  continuăm lărgirea listei de medicamente compensate.

De asemenea, trebuie să devenim atractivi pentru a stimula producătorii să deschidă linii de producere locale, asigurând pe de o parte locuri de munca,  iar pe de alta parte, pe termen mediu, aceasta va duce la scăderea prețurilor.

T.: Care este situația la capitolul asigurare cu cadre medicale? Cum stimulați tinerii să meargă să lucreze în spitalele din afara capitalei?

R.G.: În acest an am făcut un exercițiu deschis și public de distribuire a cadrelor medicale. Am solicitat autorităților publice locale să se implice, preluând și asumându-și partea lor de responsabilitate ce ține de asigurarea cu locuințe și acordarea anumitor stimulente. Noi am invitat toți tinerii specialiști, în baza contractelor pe care le-au semnat atunci când au început studiile în rezidențiat, si toți ei au primit biletul de trimitere. Exercițiul făcut în luna iulie îl vom evalua în noiembrie pentru a vedea starea de lucruri.

Cu toate aceste, noi deja avem semnale că, în unele raioane, pentru prima dată în mulți ani, au ajuns câte 7, 10,12 tineri specialiști. Sarcina noastră este să ne asigurăm că ei nu doar ajung acolo, dar și se rețin. De aceea, schimbarea modului de plată a medicilor, cu dublarea salariului pentru tinerii specialiști, este doar primul pas. Totodată, mă bucur să aud ecouri pozitive in rândurile medicilor și asistenților medicali, care au resimțit aceste schimbări și vreau să-i asigur  pe toți lucrătorii medicali că noi nu ne oprim aici.

T.: Numiți-ne trei proiecte care sunt o prioritate pentru domeniul sănătății?

R.G.: Avem multe proiecte importante la care lucrăm acum, dar voi enumera trei: reforma serviciului de urgență prespitalicească, reforma spitalicească și Codul Sănătății.

IMG_1420

T.: Polița medicală pentru 2017: Ce va acoperi, cât va costa?

R.G.: Noi suntem la etapa de elaborare a proiectului de lege și este prematur să vorbim despre anumite cifre. Cu siguranță, ne dorim ca polița medicală să ofere cât mai multe servicii, dar punem accent și pe faptul că Ministerul Finanțelor, cel care asigură transferurile pentru cetățenii asigurați de către Guvern, să-și onoreze obligațiunile în volum deplin și să nu mai avem subfinanțarea sistemului.

T.: Doamna Glavan, Dvs. personal, dar și rudele Dvs. unde vă tratați atunci când aveți nevoie? Aveți încredere în sistemul medical autohton?  În medicii noștri?

R.G.: Da! Eu și toată familia mea suntem la evidență la medicul de familie într-o instituție publica din mun. Chișinău, mergem să ne facem toate investigațiile anual. Copiii mei sunt născuți într-o maternitate publică, facem vaccinurile conform calendarului și am grijă, în calitate de părinte, să ne creștem copilașii sănătoși.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...