În cadrul unor întîlniri electorale la Ciocana, liderul PL, Mihai Ghimpu, candidat la Preşedinţia RM, a vorbit nu doar despre avantajele unirii cu România, ci şi despre „siguranța și securitatea R.Moldova, în contextul aflării armatei ruse pe teritoriul din stânga Nistrului”.
„Avem exemplul elocvent al Ucrainei, care a plătit inclusiv vieți omenești doar pentru faptul că a dorit să-și aleagă de sine stătător cursul – cel european. Rusia a anexat Crimeea. Este suspect faptul că, și la noi, în pofida nenumăratelor solicitări de retragere a armatei rusești de pe teritoriul Transnistriei, care ne aparține de drept, aceștia continuă să-și mențină trupele în stânga Nistrului. Dragi cetățeni, România este stat membru NATO, iar Rusia nu îndrăznește să se implice în statele membre ale acestei organizații. NATO ne poate asigura securitatea”, a declarat liderul PL, citat de serviciul de presă al formaţiunii.
Cristina Pendea







