[ X ]
Editorial10 Octombrie 2016 07:00

Pe ce segment de electorat se plasează fiecare candidat la funcţia de Preşedinte

Electoratul din Republica Moldova nu e o turtă care să poată fi împărţită în bucăţi cu margini strict tăiate, dar, totuşi, m-am gîndit că nu ar strica să facem un exerciţiu care să ne ajute să înţelegem pe ce segmente de electorat se plasează cei 12 candidaţi la funcţia de Preşedinte al RM.

S-o începem cu extrema dreaptă, care, tradiţional, e ocupată de unionişti. Unii experţi afirmă că respectivul segment de electorat a crescut în ultimii ani de la 10 pînă la 20%, alţii cred că e vorba de o creştere de pînă la 30%. Aşa sau altfel, dar cu mesaje strict unioniste în aceste alegeri merg Mihai Ghimpu, liderul PL, şi Ana Guţu, liderul Partidului „Dreapta”. Dar ar fi naiv să credem că cei doi îşi vor împărţi între ei întregul electorat unionist. O parte din unionişti, cu siguranţă, vor vota cu Maia Sandu, alta – cu Andrei Năstase, iar unii, posibil, – cu Iurie Leancă.

Anume aceşti trei candidaţi menţionaţi mai sus şi reprezintă segmentul de centru-dreapta, care mai este considerat şi electorat pro-european, dar nu unionist. Însă, ei nu trebuie trataţi la fel, căci dacă Maia Sandu şi Andrei Năstase sînt exponenţii segmentului pro-european, dar, totodată, şi anti actuala guvernare, Iurie Leancă se plasează pe o poziţie mai conciliantă în raport cu puterea, fiind un fel de „pro-european constructiv”, care nu spune „nu” colaborării cu actuala guvernare. Acest segment de electorat este de circa 30%, potrivit unor estimări, dar el nu revine în totalitate celor trei formaţiuni menţionate. Or, tot pe electoratul pro-european mizează şi Partidul Democrat, care merge în alegerile prezidenţiale cu candidatura lui Marian Lupu. Mai bine zis, pe o parte a acestuia, căci, chiar dacă PD face din integrarea europeană punctul de bază al campaniei sale electorale, acest partid nu poate fi considerat de centru-dreapta, ci, mai degrabă, de centru, iar pe centru nu toţi votanţii sînt pro-europeni. Adică, PD pretinde atît la o parte din segmentul de 30% menţionat mai sus, cît şi la un segment de electorat centrist, cota căruia este de 15-20%, potrivit unor estimări. Iar electoratul centrist, PD deja trebuie să-l împartă cu „Partidul Nostru”, care în aceste alegeri merge cu candidatura lui Dumitru Ciubaşenco. Cît va lua Marian Lupu din acest electorat şi cît va lua Dumitru Ciubaşenco – rămîne de văzut. Cu atît mai mult că tot la acelaşi segment de electorat pretinde şi Inna Popenco, candidatul Partidului „Şor”, despre şansele căreia este greu de vorbit în termeni concreţi la această etapă.

Dumitru Ciubaşenco este avantajat de faptul că poate pretinde şi la o parte din electoratul de centru-stînga şi chiar de stînga. Aceste două segmente de electorat sînt evaluate de experţi la o cotă de circa 30%. Şi aici cel mai bine este poziţionat Partidul Socialiştilor, care merge în aceste alegeri cu liderul său, Igor Dodon, creditat de sondaje cu cele mai mari şanse de a ajunge Preşedinte al Republicii Moldova. Nu e clar cît va lua din acest electorat Ciubaşenco şi cît Dodon, dar e cert că cei doi sînt într-o situaţie mult mai bună decît restul candidaţilor. Or, în timp ce alţii se bat pe segmente înguste de electorat, în condiţii de „maximă înghesuială”, Dumitru Ciubaşenco şi Igor Dodon au un vast spaţiu de manevră la dispoziţie.

Despre ceilalţi trei candidaţi e greu de spus ce electorat ţintesc. În cazul candidatului independent Valeriu Ghileţchi ecuaţia e mai clară – el are un electorat propriu şi acesta se plasează undeva pe centru-dreapta în tabăra numită convenţional pro-europeană. Cît despre Maia Laguta şi Silvia Radu, nu cred că există cineva care ar putea spune la această etapă spre ce electorat ţintesc ele.

Igor Volniţchi

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...