[ X ]
Exclusiv21 Septembrie 2016 06:30

Marian Lupu a dezvăluit care sunt cele două zone electorale spre care se orientează

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu a răspuns şi la întrebarea: Pe ce electorat veţi miza, pentru că unii spun că aveţi viziuni de centru-stînga, alţii – de centru-dreapta?

„Alegerile prezidențiale sunt deosebite și trec dincolo de împărțirile gen stânga-dreapta. E o competiție între persoane, iar oamenii se orientează diferit decât la alegerile parlamentare, când se votează partide. Noi ne orientăm spre două zone. Pe de o parte vrem atragerea electoratului care își dorește stabilitate cu rezultate. Acești oameni vor liniște în țară, dar în același timp vor ca această liniște să producă ceva: noi locuri de muncă, salarii mai mari, drumuri mai bune, o administrație mai eficientă, mai puțină corupție. Împreună cu Guvernul și cu Parlamentul, eu pot da această garanție, anume că vom avea stabilitate plus rezultate”, a menţionat el.

Marian Lupu a spus că, pe de altă parte, doreşte foarte mult atragerea electoratului pro-european.

„Iar mesajul nostru către acești alegători este simplu: noi suntem pro-europeni prin fapte. Eu sunt Președintele PDM, care e principalul partid de guvernare și a luat măsuri clare de apropiere de UE – de exemplu noua lege a procuraturii, accelerarea implementării Acordului de Asociere cu UE, întărirea puterilor Băncii Naționale a Moldovei, măsurile pro-business legate de reducerea numărului de acte permisive, intensificarea consultării cu societatea civilă. Noi am asigurat susținerea politică pentru aceste măsuri și o vom asigura în continuare”, a spus liderul PDM.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...