Pe zice ce trece, devine tot mai clar că alegerile prezidenţiale din acest an vor intra în istorie ca scrutinul prezidenţial cu cel mai mare număr de candidaţi. Astfel, dacă în decembrie 1991 am avut un singur candidat (Mircea Snegur), în noiembrie 1996 – nouă candidaţi, iar ulterior, cînd alegerile se desfăşurau deja în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, numărul acestora era de unu, doi sau maximum trei candidaţi, în actualul scrutin am putea avea peste 10 candidaţi (chiar dacă unii dintre acei ce şi-au declarat intenţia de a candida nu vor reuşi să adune minimul de 15 mii de semnături ale cetăţenilor). Dar, aceste alegeri ar mai putea intra în istorie şi datorită altui aspect – ar putea deveni primul scrutin din istoria RM cînd puterea va avea mai mulţi candidaţi.

Despre acest „fenomen” vorbesc deja deschis unii dintre pretendenţii la funcţia de Preşedinte. Astfel, Maia Sandu spune că „guvernarea actuală vine în alegeri cu un trident – Lupu-Ghimpu-Leancă, un fel de AIE-2, resuscitată”. „Scopul acestora va fi să producă poluare fonică politică atît de mare, încît electoratul dezgustat de ei să nu mai meargă la alegeri. Au ales candidaţii tocmai potriviţi pentru această misiune…”, menţionează ea.

Despre acest pericol avertizează şi Dumitru Ciubaşenco, care spune că, „în campania electorală va trebui să dăm dovadă de maximă vigilență, deoarece mulți dintre candidații ce se vor înscrie în cursă vor fi agenții ascunși ai puterii”. „Unii vor avea drept scop de a deruta oamenii, alții – de a smulge voturi de la candidații incomozi puterii, o a treia categorie – pentru a ataca candidații anti-oligarhici și a încerca discreditarea lor, prin manipularea opiniei publice etc. La modul real, împotriva puterii vor fi trei sau maximum patru candidați din cei ce se vor înscrie în cursă (potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment), iar restul vor fi slugile puterii oligarhice corupte”.

Şi Andrei Năstase periodic face aluzii la candidaţii care se vor înscrie în cursa electorală cu scopul de a favoriza puterea. Iar toate acestea ne duc la gîndul că nu există fum fără foc.

Concluzionînd, putem presupune că, în aceste alegeri, puterea ar putea avea de la trei pînă la 10 candidaţi (aceasta dacă în cursă vor fi înscrise 14-15 persoane şi se va adeveri ceea ce spune Dumitru Ciubaşenco că doar trei sau patru vor fi cu adevărat oponenţii puterii). O asemenea avalanşă de candidaţi fantomă cu adevărat pot face alegerile prezidenţiale din acest an specifice. Or, pe lîngă faptul că am putea asista la un măcel organizat al adevăratei opoziţii (pentru că, dacă de către putere se lansează candidaţi fantomă, aceştia numaidecît vor bate în adevărata opoziţie şi vor încerca să diminueze procentajul acesteia), am putea ajunge pe 31 octombrie să constatăm că toate rezultatele sondajelor de opinie de pînă acum au fost date peste cap şi că liderii partidelor de opoziţie, prezentaţi cu şanse reale la Preşedinţie, nu au trecut nici măcar în turul doi.

În aceste condiţii, opoziţia adevărată ar trebui să se gîndească de pe acum cum să combată o problemă comună, despre care reprezentanţii săi vorbesc deja deschis. Pentru că această problemă, care nu pare una importantă la această etapă, se poate dovedi o adevărată catastrofă electorală. Şi nu doar pentru liderii adevăratei opoziţii…

Igor Volniţchi