[ X ]
Important20 Iulie 2026 15:15

Șeful Legislativului: Vizita Președintei Droupadi Murmu deschide o nouă etapă în relațiile dintre Republica Moldova și Republica India

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată în vizită oficială în Republica Moldova. La discuții au participat și membrii Grupului parlamentar de prietenie, informează TRIBUNA. 

Șeful legislativului a subliniat că vizita Președintei Droupadi Murmu deschide o nouă etapă în relațiile dintre Republica Moldova și Republica India, fiind prima vizită oficială în țara noastră a unui șef de stat indian. „Ne dorim mai multe investiții și proiecte comune în energie, industria farmaceutică, agricultură și educație. Moldova nu este o piață mare, dar este o economie agilă, inteligentă și tot mai conectată la piața Uniunii Europene”, a menționat Igor Grosu.

De asemenea, Președintele Parlamentului a remarcat că, în ultimii ani, relațiile moldo-indiene au devenit mai consolidate. Recent, a fost inaugurată Ambasada Republicii Moldova la New Delhi. De asemenea, o companie indiană, selectată în cadrul unei licitații internaționale, a construit linia electrică Vulcănești–Chișinău. Totodată, în jur de 1 400 de tineri indieni își fac studiile în universitățile din țara noastră. „Sunt convins că dialogul de astăzi va fi urmat de proiecte concrete și de legături mai strânse între oamenii, instituțiile și comunitățile de afaceri din țările noastre”, a accentuat Igor Grosu.

În cadrul vizitei sale la Chișinău, Președinta Republicii India va participa și la Forumul de Afaceri Republica Moldova–India și se va întâlni cu comunitatea indiană din țara noastră.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...