[ X ]
Important23 Decembrie 2022 16:33

Republica Moldova și-a încheiat președinția în exercițiu în cadrul OCEMN

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, împreună cu secretarul de stat Vladimir Cuc, a prezidat cel de-al 45-lea Consiliu al miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ai Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), informează TRIBUNA. 

„În cadrul reuniunii ministeriale, am spus că țara noastră în calitatea de stat fondator al OCEMN, în cadrul președinției-în-exercițiu, a urmărit obiectivul promovării cooperării în domeniile conexe dezvoltării economice sustenabile a regiunii.

Credem ferm că respectarea principiilor dreptului internațional precum suveranitatea, integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor reprezintă elementul-cheie în asigurarea unor relații de încredere între state” – a declarat oficialul moldovean.

Războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a afectat semnificativ funcționalitatea Organizației și eforturile comune de a promova prosperitatea și creșterea economică în regiune.

În cadrul reuniunii ministeriale, majoritatea statelor membre ale OCEMN au exprimat mulțumiri Republicii Moldova pentru gestionarea Organizației în această perioadă complicată. A fost efectuat un schimb amplu de opinii cu privire la situația în regiune și prioritățile pe agenda organizației.

De asemenea, a fost aprobat bugetul Organizației pentru anul 2023 și unele decizii necesare pentru funcționarea acestei structuri regionale.

„Am transmis urările noastre de succes colegilor din Serbia, care vor asigura în prima jumătate a anului 2023 președinția în exercițiu a OCEMN” – a spus la finalul videoconferinței ministrul Nicu Popescu.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...