[ X ]
Important16 Iunie 2022 13:48

Conducerea Parlamentului: Dragi lucrători ai sistemului medical, vă mulțumim din suflet pentru sacrificiu!

Lucrătorii medicali au fost omagiați în ședința plenară a Parlamentului în contextul zilei lor profesionale, care va fi marcată pe 19 iunie. În mesajul adresat, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a remarcat sacrificiul pe care lucrătorii medicali îl fac zi de zi prin munca lor, dar în special în aceste vremuri complicate, informează TRIBUNA.

„Dragi lucrători ai sistemului medical, Vă mulțumim din suflet pentru sacrificiu, dedicație, pentru viață!”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu, de la tribuna centrală.

Potrivit Speakerului, cei doi ani grei de pandemie au arătat cât de mult înseamnă lucrătorii medicali pentru țară, dar și faptul că, în pofida greutăților, au reușit să gestioneze o situație nemaintâlnită.

În sistemul naţional de sănătate activează peste 60 mii de lucrători medicali şi farmacişti, la care se adaugă și cei care s-au retras la pensie.

În fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie, sărbătorim Ziua lucrătorului medical și a farmacistului.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...