[ X ]
Important12 Aprilie 2022 12:11

(FOTO) Ministrul Justiției a prezentat un nou șef de instituție

Noul director al Agenției Naționale a Arhivelor, Igor Cașu, a fost prezentat astăzi colectivului instituției, transmite TRIBUNA.

„Domnul Cașu este un istoric notoriu, care a lucrat mulți ani în arhive ca cercetător, prin urmare, cunoaște bine problemele și necesitățile din domeniu. Agenția Națională a Arhivelor este o instituție valoroasă și importantă pentru Republica Moldova, respectiv, și așteptările de la noua conducere sunt foarte mari. De aceea, am recomandat noului director, în primul rând, să înceapă lucrul pe digitalizarea arhivelor și oferirea posibilității de a solicita documentele necesare în format online. Tempoul cu care se dezvoltă domeniul tehnologiilor informaționale, dar și una dintre prioritățile Guvernului – digitalizarea, ne determină să fim fermi în acțiuni și să începem aceste procese de reformare a Agenției ”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care a participat la eveniment.

Totodată, Sergiu Litvinenco i-a solicitat noului director să atragă atenția și la alte obiective ale Agenției, cum ar fi actualizarea legislației în domeniul arhivisticii și adaptarea ei la normele europene; extinderea accesului la fondurile de arhivă; implementarea sistemelor informaționale electronice în domeniul arhivistic; dezvoltarea capacităţilor instituționale în domeniul depozitării, evidenței și conservării/păstrării documentelor Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.

„Pe lângă toate acestea, am atras atenția că este important să fie respectate drepturile și garanțiile cetățenilor privind accesul la arhive. I-am dorit domnului Cașu succes în activitate și l-am asigurat că are toată deschiderea și suportul Ministerului Justiției în dezvoltarea și modernizarea instituției. Cetățenii, și nu doar, trebuie să aibă acces la actele/documentele necesare de oriunde s-ar afla și în cât mai scurt timp”, a subliniat ministrul.

Doina Buruiană

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...