TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 martie 2022.
Noi funcţii pentru unii deputaţi
Deputatul fracțiunii parlamentare a PSRM, Petru Burduja a fost inclus în componența Biroului permanent al Parlamentului. Printr-o altă hotărâre, Petru Burduja a fost numit în funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe. Totodată, Oleg Lipskii, deputat PSRM, a fost numit vicepreședinte al Comisiei economie, buget și finanțe, iar deputatul din aceeași fracțiune, Grigorii Guzun – membru al acesteia.
Adresarea Platformei DA
Platforma Demnitate și Adevăr a venit cu o adresare către instituțiile europene, ambasadele și cancelariile occidentale pentru a oferi ajutor și expertiză RM în ceea ce privește soluția cea mai potrivită și legală de depășire a crizei politice.
Decizia Curții Constituționale
Curtea Constituțională a emis o hotărâre prin care a explicat competenţele Guvernului demisionar, inclusiv şi atribuţiile şefului statului în raport cu astfel de Guvern.
Conferinţa Uniunii Pensionarilor
Reprezentanții Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, au vorbit despre indiferența guvernării față de problemele materiale și socio-medicale ale pensionarilor.
Deputaţi – la reuniunile pe linia AIP a CSI
Comisiile permanente ale Adunării Interparlamentare (AIP) a CSI s-au convocat în ședințe, precedând cea de-a 52-a reuniune plenară a AIP CSI. Astfel, la întrunirea Comisiei pentru știință și învățământ a participat Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului Republicii Moldova, membru al delegației la Adunarea Interparlamentară a Țărilor Membre ale CSI. Totodată, la şedinţa Comisiei pentru control bugetar a AIP a CSI a participat deputatul Oleg Lipskii, membru al Comisiei economie, buget și finanțe. Şedinţele s-au desfăşurat online.
Minut de reculegere în Parlament
În debutul ședinței plenare, Parlamentul a ținut un minut de reculegere în memoria eroilor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Documente prezentate de Promo-LEX
Asociația Promo-LEX a lansat, în cadrul unei conferințe de presă, două documente de politici pe subiecte de actualitate din domeniul electoral: „Constituirea secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului” și „Colectarea semnăturilor în context pandemic pentru susținerea candidaților în alegeri sau pentru inițierea referendumului: soluții și mecanisme alternative”.
Noi membri în echipa PDM Teleneşti
Alexandru Pînzari, ex-ministru al Apărării, a înmânat carnete unor noi membri în echipa Partidului Democrat din Moldova de la Teleneşti.
Protest şi discuţii la Parlament
La Parlament a fost discutată situația financiară și restanțele salariale ale Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), cu participarea angajaților de la întreprindere. Ședința a fost prezidată de Oleg Lipskii, președintele Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiară a instituției. Discuţiile au avut loc după un protest organizat în acea zi de angajaţii CFM în faţa Parlamentului.
Sursa: Almanah Politic 2021







