[ X ]
Important20 Septembrie 2021 14:47

Doi foști deputați vizați pe aspectul incompatibilităților de funcție

În săptămâna 13-17 septembrie 2021, Autoritatea Națională de Integritate a emis în total 12 constatări. Pe aspectul incompatibilităților de funcție sunt vizați doi ex-deputați din Parlamentul Republicii Moldova, care au deținut simultan și alte calități în timp ce se aflau în mandatul de legiuitor. Pe numele unuia dintre aceștia, ANI a publicat un comunicat de presă. Detalii despre încălcarea admisă de celălalt fost deputat, instituția va informa curând, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

Cinci conflicte de interese au fost stabilite în privința a trei primari din raioanele Soroca, Cimișlia Florești, dar și pe numele unui consilier local din raionul Cimișlia și a unui șef de grădiniță din raionul Fălești.

Totodată, săptămâna trecută, ANI a anunțat despre averea nejustificată deținută de către un fost director al SPPS. Pe acest caz, ANI urmează să expedieze și cererea de confiscare a averii.

Fostul șef interimar al IGP și secretarul Consiliului local din Cricova, municipiul Chișinău sunt vizați în două cauze contravenționale. Aceștia s-ar putea alege cu câte o amendă pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale.

Inspectorii de Integritate au inițiat cinci proceduri de control. În controlul averii figurează procurorul – șef al raionului Telenești, care a fost pornit în baza unei investigații jurnalistice și un funcționar public cu statut special din cadrul IGP al MAI.

Direcția juridică a ANI a participat în 24 ședințe de judecată în vederea apărării actelor de constatare. Reprezentanții ANI au lansat o nouă campanie de informare, pentru subiecții declarării din cadrul MAI. Totodată, au fost oferite consultații la 85 de apeluri telefonice, inclusiv 13 la Linia Instituțională de Informare.

ANI a eliberat 5 Certificate de Integritate.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...