[ X ]
Important30 Iulie 2021 14:09

30 de zile de arest pentru arhitectul-șef și șeful unei întreprinderi din Criuleni

Centrul Național Anticorupție (CNA) informează că instanța a decis ca arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni și șeful întreprinderii municipale Biroul Proiectări, Prospecțiuni și Servicii CriPSer vor sta 30 de zile în arest la domiciliu, transmite TRIBUNA.

Totodată, în dosarele de la Criuleni este cercetat pentru mită și un inspector al Inspecției Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor.

Acesta este suspectat de corupere pasivă, manifestată prin pretinderea de mită în valoare de 1 250 de euro pentru a nu indica în actul de revizie neregulile depistate la inspectarea IM Biroul de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii “CriPSer” a Consiliului raional Criuleni.

Pentru documentarea multilaterală a cazului de la Criuleni, CNA a solicitat Inspecției Financiare un control la întreprinderea vizată. Însă în procesul investigațiilor a fost fixat momentul în care inspectorul financiar ar fi pretins mită în valoare de 1250 de euro pentru a nu indica în actul de control neregulile găsite la întreprindere.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...