[ X ]
Important13 Mai 2021 11:49

Șor: BNM este dezinteresată ca banii furați din bănci să fie returnați

Neglijență, indiferență, obrăznicie și cinism. Așa a catalogat Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, comportamentul funcționarilor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). El a subliniat că „BNM este dezinteresată ca banii furați din bănci să fie returnați, întrucât își acoperă angajații care au fost implicați direct în furt”, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă al Partidului „Șor”.

Într-o intervenție live pe Facebook, Ilan Șor a amintit că, în numele acționarilor băncilor lichidate, a propus să cumpere portofoliul de credite, să asigure viramentul banilor în buget, iar ulterior să îi returneze din contul beneficiarilor reali ai furtului. Banca Națională însă a răspuns la propunerea respectivă cu o scrisoare formală în care scoate în evidență „incompetența, mediocritatea și nedorința ei de a face ceva”. „Banii care pot fi rambursați chiar azi de către acționari pot fi direcționați deja mâine pentru plata pensiilor suplimentare, pentru compensarea unor tarife pentru utilități, pentru rezolvarea problemelor agricultorilor. Domnule Armașu, admit că acest lucru vă este impropriu și personal nu aveți nevoie de bani. Oamenii însă au nevoie de aceste fonduri. Dar de ce să tratezi atât de mitocănește cetățenii Republicii Moldova?”, a declarat liderul Partidului „ȘOR”.

Potrivit lui, conducerea Băncii Naționale nu este interesată să fie reparată dauna, deoarece acționează în interesul beneficiari reali ai furtului, precum și ai propriilor angajați, care, prin incompetență sau reavoință, au fost implicați în jaful bancar. „Domnule Armașu, dacă considerați că acționarii nu vor merge cu cereri de chemare în judecată, inclusiv la adresa BNM, atunci trebuie să vă dezamăgesc – acest lucru se va întâmpla. Asta însă nu înseamnă că aveți dreptul să blocați procesul de returnare a banilor în buget. Asta nu înseamnă că sunteți în drept să sabotați procesul de virare a banilor în buget ”, a subliniat Ilan Șor.

De asemenea, el a făcut apel la președintele țării, îndemnându-l să intervină în situația respectivă și să faciliteze transferul financiar către buget.

„Dacă aveți intenții oneste, nu văd niciun obstacol ca să favorizați acest lucru. Mă bizui pe sprijinul dvs. în această chestiune”, a menționat Ilan Șor, adresându-se Maiei Sandu.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...