[ X ]
Important4 Martie 2021 11:52

Reprezentanții Ministerului Finanțelor își doresc o întrunire trimestrială cu reprezentanții CCRM. Detalii

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), la 3 martie curent, a participat la ședința trimestrială a auditorilor interni cu tematica „Ultimele noutăți în materie de audit intern”, informează TRIBUNA.

Ședința trimestrială a fost organizată de Direcția politici în domeniul controlului financiar public intern din cadrul Ministerului Finanțelor, la care au participat circa 50 de auditori interni din autoritățile publice. Curtea de Conturi a fost reprezentată la eveniment de Scorpan Ana, auditor intern al CCRM.

Scopul întrevederii a fost de a informa auditorii interni despre modificările la noile norme de audit intern în sectorul public, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 161 din 17.12.2020. și alte modificări la prevederile cadrului normativ.

Reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) au informat participanții despre prevederile Regulamentului cu privire la auditul intern prin asociere și prin contract. Deocamdată, în Republica Moldova nu au fost aplicate aceste două forme de organizare a entității și nu s-a făcut nici o tentative de organizare a auditului prin asociere și contract.

Totodată, au fost aduse la cunoștință modificările la Legea privind controlul financiar public intern, prin care a fost extins domeniul de aplicare a respectivei legi.

În final, reprezentanții Ministerului Finanțelor au comunicat că ar dori să organizeze următoarea întrunire trimestrială cu reprezentanții CCRM, la care să fie discutate interacțiunea auditorilor interni cu cei externi, probleme, provocări și soluții.

 

Cristina Pendea

 

Alte știri la rubrica

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...