[ X ]
Breaking news20 Decembrie 2019 15:45

Probleme pe capul unui ex-consilier municipal. Iată ce a constat ANI!

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către un ex-consilier municipal.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada august 2015 – noiembrie 2019, exercitând concomitent, contrar legii, mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău și funcția de director al unei instituții publice subordonate Consiliului Municipal Chișinău.

După rămânerea definitivă a actului de constatare, persoana supusă controlului urmează a fi decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv eligibilă, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile legislației în vigoare.

Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică este ținut de Autoritatea Națională de Integritate.

De asemenea, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților atrage răspundere contravențională pentru subiectul declarării averilor și intereselor personale, conform Codului contravențional al Republicii Moldova.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...