[ X ]
Breaking news8 August 2019 11:30

Două instituții de stat ar putea fi restructurate. Un deputat al Blocului ACUM a înregistrat proiecte de legi

Deputatul Sergiu Litvinenco, președintele Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, a înregistrat două proiecte de Legi ce privesc la restructurarea a două instituții ale statului – Consiliul Audiovizualului (CA) și Consiliul Concurenței (CC), transmite TRIBUNA.

Potrivit deputatului, ambele instituții „au slujit (și încă slujesc) regimului oligarhic”.

În esență, proiectele țin de:

„1) Restructurarea CA și CC prin micșorarea numărului membrilor acestora – de la 9 la 7 în cazul CA și de la 5 la 3 în cazul CC.

2) Încetarea de drept a mandatelor actualilor conducători și membri ai CA și CC din momentul intrării în vigoare a legii.

3) Numirea interimarilor până la organizarea concursurilor pentru membrii instituțiilor restructurate.

4) Comisiile de concurs care vor face selecția nu vor fi constituite din membrii comisiilor parlamentare de specialitate (pentru a evita ceea ce s-a întâmplat anterior), ci din oameni din afara sferei politice astfel încât concursurile să nu fie afectate de dubii cu privire la lipsa de obiectivitate”, scrie Sergiu Litvinenco pe o rețea de socializare.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...