[ X ]
Breaking news16 Iulie 2019 17:30

Maia Sandu, către Angela Merkel: Știu că sunteți dezamăgită de mulți politicieni din Moldova

Prim-ministrul Maia Sandu a avut, astăzi, o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel, informează TRIBUNA.

Mai jos vedeți discursul său integral, ținut în cadrul conferinţei de presă cu cancelarul german.

„Stimată doamnă Cancelar Merkel,

Sunt onorată să mă aflu aici la invitația dumneavoastră, a unuia dintre cei mai respectați lideri în Uniunea Europeană, a unei femei care a ghidat Germania și Europa în timpuri complicate.

Sprijinul dumneavoastră pentru Republica Moldova, țara noastră mică din Europa de Est, care luptă pentru a ieși din bezna trecutului său ca să înceapă o nouă cale, europeană, a fost constant și ferm.

Sprijinul dumneavoastră nu a fost niciodată despre interese. Pentru noi și pentru dumneavoastră, schimbările în sistemul de guvernare din Republica Moldova sunt despre puterea transformativă a idealurilor europene, despre forța de atracție a unui model liberal democratic de societate, având la bază libertatea, drepturile omului și economia socială de piață.

Din nefericire, în Moldova, guvernul precedent a dovedit că este interesat mai mult de beneficii personale decât de construcția unor instituții funcționale. Din povestea de succes a Europei am devenit zona gri a Europei, condusă din umbră de un oligarh, unde s-au generalizat încălcarea drepturilor omului, furturile din instituțiile statului, schemele de spălare a banilor și corupția.

Puține companii serioase erau dispuse să investească în Republica Moldova. Încrederea în instituțiile statului s-a prăbușit. Oamenii pierdeau speranța și părăseau țara. Am ratat oportunitățile de a crea o țară mai bună, europeană.

Știu că sunteți dezamăgită de mulți politicieni din Moldova. Mă aflu astăzi aici pentru a vă ruga să credeți în perspectiva țării mele de a deveni un stat european funcțional. Avem o sarcină dificilă înainte. Am luptat împotriva unui stat opresiv și am oprit declinul total al Republicii Moldova. Acum trebuie să reconstruim statul și să restabilim încrederea cetățenilor noștri și a partenerilor strategici ai țării noastre. Trebuie să curățăm Moldova de corupție și de schemele de spălare de bani și să ne asigurăm că instituțiile statului funcționează în interesul oamenilor.

Niciun stat în tranziție nu poate atinge imediat aceste obiective. Ce contează acum este direcția spre care ne îndreptăm și motivele care ne ghidează.

Voi insista pe numirea unor profesioniști neafiliați politic în pozițiile-cheie, precum cea de procuror general, judecător la Curtea Constituțională și în funcțiile de conducere din instituțiile anticorupție. Acești oameni vor fi independenți și nu vor accepta ordine din partea nimănui, așa cum s-a întâmplat în trecut. Acesta este un principiu fundamental pe care îl vom respecta necondiționat.

Vrem să relansăm proiectul idealist cu privire la dezvoltarea Moldovei, stimată doamnă Cancelar. Nu doar vom spune că suntem europeni. Ce ne propunem noi este să schimbăm Moldova din interior pentru a putea fi acceptați în Uniunea Europeană drept un membru de încredere, cu instituții democratice funcționale. Mai mult decât oricând, ne bazăm pe sprijinul vostru pentru procesul de transformare a Moldovei într-un stat european care pune interesele cetățenilor în capul listei de priorități”.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...