[ X ]
Exclusiv26 Aprilie 2019 15:00

Mihai Godea: Lipsa unioniștilor din alegerile parlamentare din februarie 2019 a dus la rezultatele care le avem

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele Partidului Acțiunea Democrată (PAD), Mihai Godea a fost întrebat despre răspunsul clar și fără echivoc pa care PAD l-a dat invitației Blocului Unirea, precum şi de ce acest răspuns a fost unul tranșant. 

„Partidul Acțiunea Democratică împărtășește idealurile pro-românești ale membrilor Blocului Unirea, a fost în discuții repetate cu fiecare organizație unionistă, dar are o viziune a sa, fundamentată în experiența politică a ultimelor decenii”, a declarat el.

Mihai Godea a amintit de poziţia PAD precum că „lipsa unioniștilor din alegerile parlamentare din februarie 2019,  demonstrată și de prezența scăzută la vot, a dus la rezultatele care le avem”.

„În aceste condiții este nu doar salutabilă ci și critic necesară inițiativa de a consolida o forță politică unionistă, de a oferi alegătorilor o opțiune politică pro-românească, pro-europeană care să îi mobilizeze să iasă la vot și să încline decisiv balanța puterii în favoarea traseului nostru către România și către UE”, a declarat el.

„Iată de ce punem presiune pe toate forțele politice implicate în acest proces de consolidare a polului politic unionist, să fuzioneze deplin și irevocabil într-o singură entitate politică, un singur partid unionist. Crearea unui bloc electoral unde fiecare lider nu cedează nimic, dar obține un loc în Parlament, sună tentant pentru unii oameni, dar nu este viabilă”, a adăugat Mihai Godea.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Cât credeţi că va dura coaliţia PSRM-ACUM?

    View Results

    Loading ... Loading ...