[ X ]
Breaking news24 Aprilie 2019 10:55

Deputații Blocului ACUM au adresat o solicitare Ministerului Afacerilor Interne

Deputații Blocului ACUM, Iurie Reniță și Vladimir Bolea solicită Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să tragă la răspundere polițiștii care nu au întreprins nici o măsură împotriva șoferului care a tamponat intenționat un activist civic, nemulțumit de șantierul de construcție din apropierea casei sale de locuit, transmite TRIBUNA.

Potrivit deputaților, în fapt, cetățeanul în cauză s-a adresat la Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare în privința unei construcții din sectorul Buiucani. Mașinile care executau lucrări pe șantier au atins câteva case din jur spre nemulțumirea locatarilor. Aceștia au decis să protesteze pașnic, în acest timp, pe o înregistrare video se vede cum o mașină a izbit intenționat un activist fracturându-i piciorul. Potrivit acestui cetățean, oamenii legii nu au întreprins acțiunile de rigoare pentru elucidarea cazului. Cetățeanul a depus plângere, iar cazul este în examinare.

Deputatul Iurie Reniță menționează că, acest lucru nu s-ar fi produs dacă șeful de șantier, proprietarul și polițiștii nu ar fi manifestat lipsă de responsabilitate.

„Oare pentru simplul fapt că activiștii civici, care își apără în mod corect interesele sale, trebuie să fie tratați diferențiat doar pentru că au venit și au vorbit despre inegalități în prezența deputaților Blocului ACUM? Indiferența manifestată de reprezentanții puterii dă dovadă că ei clar avea instrucțiuni de se manifesta în felul corespunzător. Insistăm să se ia măsuri aspre pentru lipsa de reacție și indiferența acestora”, a spus Iurie Reniță.

La rândul său, deputatul Vladimir Bolea a cerut de la MAI ca polițiștii aceștia să fie trași la răspundere.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...