[ X ]
Breaking news23 Aprilie 2019 11:56

Reacția PSRM la apelul repetat al ACUM! Ceban: Remarcăm tonalitatea mai puțin categorică a mesajelor 

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) remarcă tonalitatea mai puțin categorică a mesajelor celor de la ACUM, ceea ce ar putea crea pe viitor premise de discuții pe marginea depășirii crizei politice create.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul Ion Ceban, secretar ideologic al PSRM, a menționat că, totuși, constată, cu regret, că PAS și DA încă nu sunt disponibili pentru a avea negocieri serioase privind propunerile PSRM aprobate la ultima ședință a Consiliului Republican.

„Partidul Socialiștilor a stabilit clar și a anunțat public acele condiții inițiale de la care partidul este disponibil să înceapă negocierile privitor la crearea coaliției de guvernare și a unui guvern de coaliție funcțional format din reprezentanții ambelor părți. Chemarea de astăzi a celor de la ACUM nu aduce claritate referitor la acceptare sau neacceptarea propunerilor noastre de a forma o coaliție funcțională. Reiterăm că suntem disponibili de a forma grupuri de lucru la nivel de conducere a Partidului Socialiștilor, dar și partidelor PAS și DA pentru a discuta formarea conducerii Parlamentului, examinarea propunerilor legislative propuse de ambele părți, însă acest lucru poate fi inițiat doar în condițiile disponibilității celor de la ACUM de formare a unei coaliții stabile de guvernare în baza propunerilor înaintate de Consiliul Republican al PSRM, cu scopul schimbării actualului sistem de guvernare și evitării declanșării alegerilor parlamentare anticipate”, a scris socialistul.

În același context, Ion Ceban a menționat că socialiștii sunt îngrijorați de unele acțiuni și activități „cu tentă unionistă din ultimele zile la care activ participă conducerea blocului ACUM și care categoric nu pot fi acceptate de socialiști ca element al următoarei guvernări”.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...