[ X ]
Important23 Aprilie 2019 15:00

Andrei Năstase dezvăluie ce va face în continuare Blocul ACUM în vederea soluționării crizei politice actuale

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, co-președinte al Blocului ACUM, susține că, deși s-a ajuns într-o întârziere gravă cu identificarea unui mecanism de demontare democratică a actualului regim, vrea să fie optimist și, totuși, așteaptă ca deputații socialiști să se implice în activitatea grupului de lucru, ce va crea posibilitatea unor schimbări importante pentru Republica Moldova. Despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru jurnal.md, fiind întrebat ce va face în continuare Blocul ACUM în vederea soluționării crizei politice actuale.

După cum informează TRIBUNA, cu referire la sursa citată, Andrei Năstase a menționat că, „dacă, însă, vor urma indicațiile lui Dodon, venite de la Plahotniuc, atunci vom ajunge fie la anticipate, fie la o formulă de coabitare PDM-PSRM”.

„Blocul ACUM face tot posibilul pentru a convinge deputații ce pretind că sunt liberi să scoatem țara din captivitate. Dacă însă socialiștii vor prefera să arunce Moldova în haos, suntem pregătiți să facem față tuturor provocărilor. Dar trebuie să o spunem pe înțelesul tuturor – Avem marea responsabilitate de a ne respecta principiile, valorile, identitatea noastră națională și europeană, cuvântul dat oamenilor. Nu dăm cinstea pe rușine. În același timp, suntem obligați și căutăm soluții legale, constituționale, morale, dacă vreți, pentru a scoate țara și oamenii ei din captivitatea corupției, a sărăciei și a exodului masiv, din prizonieratul mafiei. Asta a făcut, face și va continua să facă Blocul ACUM, nu coaliții și alianțe, și îndeamnă și alți deputați să facă la fel. Dacă nu se va înțelege acest lucru, dacă frica va domina rațiunea, ca o forță politică veritabilă suntem pregătiți de orice scenariu. Iar oamenii, sunt sigur, vor ști să ne judece corect”, a precizat Năstase.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...