[ X ]
Exclusiv22 Aprilie 2019 07:00

OPINIE: O coaliţie dintre socialişti şi democraţi poate fi doar rezultatul unei înţelegeri dintre marile puteri ale lumi

În cadrul unui material de analiză, Dumitru Spătaru se referă la toate coaliţiile posibile ce pot rezulta din înţelegerile marilor puteri ale lumii privind deblocarea situaţiei politice din Moldova. 

Potrivit lui, este posibilă şi o coaliţie „inspirată” de americani şi ruşi. „Cel mai probabil, rezultatul unei înţelegeri la acest nivel ar fi o coaliţie dintre PSRM şi PDM. Însă, dacă se va ajunge la un astfel de scenariu, Rusia va trebui să se facă că uită de multe „obide” pe care i le-a provocat PDM în ultimii ani. De fapt, o coaliţie dintre socialişti şi democraţi poate fi doar rezultatul unei înţelegeri dintre aceste mari puteri ale lumi. În lipsa unei astfel de înţelegeri, e greu de crezut că socialiştii ar risca să piardă suportul pe care-l au la Moscova, iar democraţii – să şi-i „pună în cap” pe americani, care rămân unica mare putere a lumii cu care ei mai au un dialog cât de cât”, menţionează autorul.

Notă: Ce alte coaliţii în Moldova mai pot fi „inspirate” de marile puteri ale lumii vedeţi în varianta integrală a materialului ce poate fi accesat la acest link.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...