[ X ]
Important19 Aprilie 2019 17:00

Directorul CNAS - prima studentă-doctorandă care a finalizat teza de doctor după noile prevederi legislative: „Am parcurs o cale nu ușoară”

Valentina Buliga, Directorul general al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), a susţinut teza de doctor în ştiinţe farmaceutice cu tema „Repere legislative şi manageriale a securităţii farmaceutice”.

După cum informează TRIBUNA, evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţeanu”, la 18 aprilie curent.

Potrivit unei postări pe o rețea de socializare pe pagina CNAS, tema tezei de doctor susţinută a fost dedicată cercetărilor complexe la capitolul asigurării securităţii farmaceutice a statului.

„În lucrare s-a argumentat şi elaborat schema funcţionalităţii sistemului securităţii farmaceutice, funcţiile şi condiţiile de asigurare a acestei securităţi la trei niveluri ierarhice din Republica Moldova: naţional, organizaţional şi profesional. De asemenea, în teză au fost expuse recomandări privind fortificarea managementului securităţii farmaceutice naţionale”, scrie CNAS.

În context, Valentina Buliga a scris că a susținut încă un examen. „Un examen, spre care am parcurs o cale nu ușoară. Am întâlnit oameni buni, colegi de breaslă, academicieni și profesori. Am depus efort și dedicație. Mulțumesc tuturor!”, a punctat Buliga.

De menționat că, Valentina Buliga este prima studentă-doctorandă care a finalizat teza de doctor după noile prevederi legislative în domeniul studiilor superioare de doctor, ciclul III.

Precizăm că, Valentina Buliga a absolvit în anul 1983 Institutul de Stat de Medicină, Chişinău (Moldova), specialitatea farmacie cu diplomă cu menţiune şi a activat 18 ani în domeniu, devenind mai apoi una dintre cele mai cunoscute politiciene din ţară.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...