[ X ]
Breaking news18 Aprilie 2019 09:50

Deputații democrați își vor dona primul salariu

Deputații Partidului Democrat din Moldova (PDM) vor dona salariile primite de la Parlament, în luna martie, pentru cauze sociale, informează TRIBUNA.

Despre aceasta a comunicat președintele fracțiunii parlamentare a PDM, Pavel Filip. „Ȋmpreună cu toți colegii din fracțiunea #PDM vom dona salariile pe care le-am primit de la Parlament pentru luna martie. Având ȋn vedere că Legislativul a fost, practic, nefuncțional ȋn perioada asta, noi considerăm că banii aceștia nu se cuvin niciunui deputat, indiferent din ce partid parlamentar face parte. Fiecare dintre deputații PDM va alege o cauză socială către care ȋși va redirecționa veniturile”, a scris Filip.

Prin urmare, Filip s-a referit la situația din Republica Moldova. „Sperăm, în continuare, în deblocarea cât mai grabnică a situației politice, astfel încât să putem lucra în beneficiul celor care ne-au trimis în Parlament, plătitorii de facto ai acestor salarii. Adresăm repetat mesajul către partidele parlamentare să dea dovadă de maturitate și să revină la agenda de priorități sociale ale cetățenilor”, a conchis Filip.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...