[ X ]
Știri18 Aprilie 2019 16:10

Curtea de Conturi a auditat rapoartele financiare ale orașului Sîngera

Proiectul raportului auditului rapoartelor financiare ale orașului Sîngera încheiate la 31 decembrie 2017 a fost examinat în cadrul ședinței Curții de Conturi din 17 aprilie curent.

După cum informează TRIBUNA, Sîngera este un oraș subordonat municipiului Chișinău cu o populație de peste 15500 de locuitori, amplasat pe o suprafață de 3,66 km2. Revaca și Dobrogea sunt localități subordonate administrativ oraşului Sîngera.

Conform Bilanțului contabil al Primăriei or. Sîngera la 31.12.2017, valoarea totală a activelor a constituit 127,3 mil. lei, inclusiv: mijloace fixe – 141,2 mil. lei, stocuri de materiale circulante – 469,5 mii lei, terenuri – 6,5 mii lei, acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării – 1,2 mil. lei, alte creanțe ale instituțiilor bugetare – 84,89 mii lei, mijloace bănești – 2,9 mil. lei.

În opinia echipei de audit, având în vedere denaturările semnificative constatate și reflectate în Raportul de audit, rapoartele financiare ale orașului Sângera încheiate la 31.12.2017, nu oferă o imagine corectă și fidelă a situației patrimoniale și financiare, ceea ce a determinat exprimarea opiniei contrare.

În cadrul primăriei orașului Sîngera nu a fost instituit sistemul de management financiar și control, fapt confirmat de: neidentificarea și neinițierea descrierii proceselor operaționale; nedefinirea și nedescrierea unor proceduri și acțiuni de control; nedesfășurarea activităților privind evaluarea și monitorizarea riscurilor, etc., ceea ce a influențat veridicitatea și plenitudinea informațiilor reflectate în rapoartele financiare auditate.

Auditul a stabilit următoarele denaturări a rapoartelor financiare:

  • nereflectarea valorii clădirilor proprietate publică locală – care reprezintă bunuri din domeniul public al unității administrativ teritoriale (UAT), transmise în comodat către IMSP (instituția medicală de sănătate publică) (1,18 mil. lei), cu majorarea concomitentă a valorii „investițiilor”.
  • nereflectării a 55 de apartamente neprivatizate, proprietate a primăriei cu suprafața totală de 1 869,2 m2, evaluate de audit, în corespundere cu valoarea înregistrată în Registrul bunurilor imobile (RBI) a apartamentelor analogice privatizate, în sumă totală de 7,4 mil. lei;
  • neînregistrarea clădirii „baia”, în valoare de 18,7 mii lei, care a fost transmisă în gestiune economică la Întreprinderea Municipală „Sîngera Service” în anul 2009;
  • necontabilizarea lucrărilor de reparații capitale în sumă de 124,4 mii lei;
  • diminuarea valorii construcțiilor speciale determinată de neînregistrarea a 166 străzi, cu impact asupra valorii uzurii și cheltuielilor efective.
  • diminuarea valorii instalațiilor de transmisie cu efect asupra cheltuielilor efective, urmare a lipsei delimitării și inventarierii infrastructurii tehnico-edilitare privind sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare, ceea ce a limitat auditul în obținerea probelor suficiente și adecvate pentru cuantificarea efectului denaturărilor;
  • diminuarea valorii contului „Instalații de transmisie” urmare a recunoașterii eronate ca „alte cheltuieli” a lucrărilor de reparație capitală a sistemului de iluminare din or. Sîngera în valoare de 401,79 mii lei și, respectiv, a necapitalizării acestora.

Lipsa deținerii informațiilor aferente valorii bunurilor imobile pasibile impozitării, precum și a informațiilor privind baza de calcul a taxelor locale a condiționat limitarea auditului în determinarea plenitudinii veniturilor bugetare încasate.

Pentru alimentația copiilor în instituțiile preșcolare primăria orașului Sîngera în anul 2017 a înregistrat cheltuieli efective în sumă de 858,8 mii lei, din care 648,9 mii lei sunt acoperite din bugetul de stat și bugetul local, deci cheltuielile ce urmau a fi suportate de părinți urma să constituie 209,9 mii lei. De fapt, plata părinților pentru alimentarea copiilor în instituțiile preșcolare a constituit 296,3 mii lei sau cu 86,4 mii lei mai mult.

Alte deficiențe în activitatea APL Sîngera s-au constatat, la reflectarea incorectă în evidența contabilă a unor tranzacții, ce a influențat nesemnificativ rapoartele financiare:

– acordarea în lipsa atestării conforme a locurilor de muncă a sporului pentru compensarea muncii prestate în condiții nefavorabile a generat cheltuieli în mărime de 18,24 mii lei (fără contribuții).

– de asemenea, pe parcursul anului s-au acordat premii unice ce au depășit salariul de funcție, suportând astfel cheltuieli neregulamentare în sumă de 14,5 mii lei.

– nu a fost asigurată plenitudinea încasării veniturilor pasibile, aferente folosirii bunurilor imobile proprietate publică locală, prin ce au fost diminuate veniturile cu suma de 25,7 mii lei.

– nu a fost asigurată contractarea plății de arendă de la terenurile aferente bunurilor imobile private, astfel pentru perioada anului 2017 bugetul local a ratat venituri minim de 2% în sumă de 62,0 mii lei și maxim (10%) în sumă de 309,4 mii lei.

Lipsa unei formule de finanțare a învățământului preșcolar a condiționat transferuri suplimentare din bugetul de stat neutilizate de către primăria or. Sîngera în anul 2017 în sumă de 53,8 mii lei .

Primăria orașului Sîngera nu a asigurat înregistrarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor imobile.

Astfel, primăria or. Sîngera nu dispune de informația completă privitor la suprafețele de terenuri înregistrate în RBI. S-a constatat că, din 1355,2 ha de terenuri proprietate publică locală, în RBI sunt înregistrate doar 251,3 ha de terenuri. Primăria or. Sîngera nu a înregistrat drepturile asupra bunurilor imobiliare în valoare de 5,9 mil. lei, ceea ce facilitează pierderea drepturilor asupra acestora.

Auditul menționează că, pe parcursul misiunii de audit, primăria or. Sîngera a întreprins unele acțiuni de remediere a deficiențelor constatate. Astfel, a clasificat regulamentar unele mijloacele fixe, în sumă de 42,61 mil. lei.

Cristina Pendea 

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...