[ X ]
Important14 Aprilie 2019 14:00

Omul Săptămânii - Zinaida Greceanîi, Preşedinta Partidului Socialiştilor

În această săptămână, a devenit clar că Partidului Socialiştilor a devenit jucătorul politic de bază în perioada post electorală. În situaţia în care un dialog post electoral între blocul ACUM şi Partidul Democrat este exclus totalmente, evoluţia din continuare a situaţiei politice depinde de PSRM. 

Înţelegând acest lucru, socialiştii şi-au făcut publică oferta şi ea îi vizează în continuare pe cei din blocul ACUM. Astfel, PSRM a stabilit că, condițiile sale principiale sunt: adoptarea unui pachet de legi care se referă la pensii, capitalul matern, anularea legii miliardului, a legii antipropagandă, acordarea limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică; revenirea la competențele Președintelui RM la situația din 1 octombrie 2016; funcția de Speaker al Parlamentului, la care a fost propusă Zinaida Greceanîi, conducerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, dar și desemnarea vicepremierului pentru reintegrare.

PSRM a menţionat că aceasta este poziția de la care pot să înceapă careva negocieri privind o eventuală coaliție majoritară, subliniind că nu va accepta un guvern minoritar.

PSRM a mai lăsat să se înţeleagă că, dacă nu vor fi acceptate condiţiile sale, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

După ce partidul condus de Zinaida Greceanîi şi-a spus cuvântul, mingea e pe terenul celor de la ACUM. Dar, indiferent de care va fi poziţia blocului ACUM, socialiştii vor putea spune că au făcut tot posibilul pentru deblocarea situaţiei politice create după alegerile din data de 24 februarie 2019.

TRIBUNA precizează: Zinaida Greceanîi s-a născut pe data de 7 februarie 1956 în satul Metalist, regiunea Tomsk, Federația Rusă. A absolvit Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău și Universitatea de Stat din Chișinău, unde s-a specializat în domeniul economic și financiar. În perioada 1974-1991 a lucrat în cadrul Direcției financiare Briceni în funcția de contabil superior, inspector superior, inspector-revizor superior și apoi șef al secției bugetare. Din anul 1991 și până în anul 1994 a fost șef al secției bugetare, șef-adjunct al Direcției economico-financiare Briceni, vicepreședinte-interimar al Comitetului Executiv al raionului Briceni, șef-interimar al Direcției raionale financiar-economice. Din anul 1994 a lucrat în cadrul Ministerului Finanțelor în calitate de șef-adjunct al Direcției generale pentru elaborarea și analiza bugetului și șef al secției bugetelor locale a Departamentului bugetului (1994-1996), apoi – în funcția de șef al Direcției generale pentru elaborarea și sinteza bugetului și director al Departamentului bugetului (1996-2000). În anul 2000 a fost numită în funcția de viceministru al Finanțelor, iar apoi în anul 2001 devine prim-viceministru al Finanțelor. La data de 8 februarie 2002, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin este numită în funcția de ministru-interimar al Finanțelor, iar la 26 februarie 2002 devine ministru al Finanțelor. La data de 19 aprilie 2005 Zinaida Greceanâi este numită în funcția de ministru al Finanțelor în al doilea Guvern format de către Vasile Tarlev. A candidat, în calitate de reprezentantă a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău la alegerile municipale anticipate din 10 iulie și 24 iulie 2005, dar ambele scrutine nu au fost validate din cauza prezenței scăzute la vot. Printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin la data de 10 octombrie 2005, Zinaida Greceanîi este eliberată din funcția de ministru al Finanțelor și numită în funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova. Pe data de 21 martie 2008 a fost desemnată pentru funcția de Prim-ministru, iar pe data de 31 martie 2008 Guvernul său primește votul de încredere al Parlamentului. Guvernul condus de Zinaida Greceanîi și-a dat demisia la 4 mai 2009, dar la 3 iunie 2009 ea a fost din nou nominalizată pentru postul de Prim-ministru. Noul Guvern a fost votat de către Parlament la 10 iunie 2009. Cabinetul de miniștri sub conducerea ei a activat până la finele lunii septembrie 2009. În 2009 Zinaida Greceanâi a candidat la funcţia de Preşedinte al RM, dar nu i-a ajuns un singur vot pentru a o ocupa (al 61-lea). În acelaşi an ea a devenit deputat din partea PCRM. Pe 4 noiembrie 2011 Zinaida Greceanîi, împreună cu Igor Dodon și Veronica Abramciuc, au părăsit fracțiunea PCRM din Parlament. În alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 Zinaida Greceanâi obţine un nou mandat de deputat, candidând din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, iar pe data de 18 decembrie 2016 a fost aleasă Președintă a PSRM.

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...