[ X ]
Important11 Aprilie 2019 15:15

(INTERVIU) Pavel Filip: „Cetățenii țării merită să aibă cât mai curând o guvernare. Și o vor avea” 

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele fracțiunii parlamentare a PDM, Pavel Filip s-a referit la situaţia post electorală şi la ce urmează să se întâmple în continuare.  

T: Domnule Filip, cum priviți situația politică la momentul actual? Putem spune că Republica Moldova este într-un blocaj post-electoral?

P.F.: Eu cred că actualele discuții și poziționări de pe scena politică sunt oarecum firești. Desigur, cu excepția prelungirii lor inutile, care poate costa țara. Am avut alegeri în urmă cu o lună și jumătate, iar acum forțele politice propun variante și caută soluții pentru a asigura guvernarea țării. Nu discut buna credință a unora din partide, căci s-a văzut din comportamentul fiecăruia dintre ele ce preocupări au.

Noul Parlament a fost convocat și suntem în perioada de 3 luni de zile în care se poate forma noul Guvern, iar între timp vechiul Guvern funcționează cu atribuții restrânse, conform legii. Noi ne dorim ca noul Guvern, cu puteri depline, să fie format cât mai repede, pentru a pune în practică mai ales acel pachet social despre care PDM a vorbit. Eu cred că lucrurile se vor rezolva în perioada următoare, cu mai multă bunăvoință din partea tuturor.

T: Vorbind despre poziționările politice, cum vedeți propunerile cu care au ieșit în față partidele parlamentare? Există deja o bază pentru crearea unei coaliții?

P.F.: Din punctul de vedere al Partidului Democrat, o coaliție trebuie creată pornind de la nevoile oamenilor, nu de la poziționările partidelor sau de la funcții în stat. Partidele ar trebui să spună clar: iată ce dorim noi să facem pentru cetățeni. Iar de aici încolo – analizăm propunerile, programele și vedem punctele comune, vedem diferențele, lucrăm la armonizare.

Cea mai bună coaliție posibilă e coaliția care va rezolva problemele oamenilor, fără scandal, fără orgolii și fără agende ascunse. E important să se găsească punctele comune pentru oameni și să se înghețe punctele care pot genera divergențe. Așa vedem noi crearea unei coaliții, drept un mijloc pentru îndeplinirea promisiunilor pe care le-am făcut cetățenilor. Indiferent de preferințele politice pe care le avem – și pe care de altfel PDM le-a și anunțat – noi dorim crearea acelei coaliții care va aduce rezultatul cel mai bun pentru oameni. Aceasta înseamnă o coaliție care să poată pune în aplicare propunerile noastre electorale, inclusiv măsurile sociale pe care le-am sintetizat acum câteva zile în Pachetul Social pentru Moldova. Vrem deci o coaliție interesată de rezolvarea problematicii sociale și capabilă să funcționeze bine.

T: Și cum comentați totuși că întârzie crearea unei coaliții?

P.F.: Întârzierea și refuzul de a negocia o coaliție sunt împotriva intereselor țării și a cetățenilor săi. Pentru că se fac din contul calității vieții cetățenilor și a economiei țării.

S-au făcut totuși unii pași, așa cum ați văzut, iar unele semnale sunt încurajatoare. Și cred că trebuie să ne uităm mai mult la cetățeni și la problemele țării ca să progresăm în sensul formării unei coaliții.

Ceea ce nu ajută însă deloc este refuzul de a discuta, de a negocia. Dacă s-a putut face campanie electorală cu NU în brațe, de guvernat așa nu se poate. Prima condiție pentru formarea unei coaliții de guvernare este să discutăm. Repet, cei care refuză dialogul politic sunt împotriva cetățenilor moldoveni. Mai direct spus, cine promovează „dialogul surzilor” din interese ascunse afectează grav interesele cetățenilor Republicii Moldova. Cred însă că există soluții și ele trebuie puse în aplicare.

T: Domnule Filip, dar dacă refuzurile persistă sau dacă dialogul nu dă rezultate, excludeți alegerile repetate? Până la urmă și aceasta poate fi o soluție de deblocare.

P.F.: Alegerile anticipate sunt posibile, dar nu sunt de dorit. Și categoric nu PDM va provoca alegeri anticipate. Pentru ce să intrăm iar în campanie electorală și să revenim la alegeri? Campaniile sunt necesare pentru a spune ce ai făcut pentru cetățeni, pentru a afla de la ei ce mai poți face în continuare și pentru a le dovedi că ești de încredere. Noi am făcut deja asta. Este fără logică să pierdem timp reluând întregul proces.

Partidul Democrat s-a pronunțat și se pronunță contra anticipatelor, fiindcă așa un scenariu e rău pentru Moldova. E rău pentru economie, e rău pentru proiectele sociale, e rău pentru stabilitatea generală a țării. Anticipatele nu ar face decât să întârzie adoptarea de măsuri sociale cerute și așteptate la nivelul societății, ar descuraja mediul de afaceri și investițiile, ar crea incertitudine în toate domeniile.

Vreau să fie însă foarte clar că PDM este pregătit pentru orice variantă. Iar în caz de anticipate eu sunt sigur că vom câștiga chiar mai multe mandate de deputat, fiindcă le vom spune foarte clar oamenilor: fiți alături de cei care vor să facă ceva pentru țară, nu alături de cei care vor doar haos și instabilitate.

Mai mult, dacă vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, ele trebuie să se desfășoare așa cum au votat cetățenii țării la referendumul consultativ din 24 februarie, adică să fie aleși 61 de deputați, nu 101. Amintesc că aproximativ două treimi din alegători s-au pronunțat la referendum Pentru reducerea numărului de parlamentari.

T: Dar poate că unele partide nu vor pur și simplu să negocieze sau au propriile condiții la care nu renunță. Deci, rămâne ca cetățenii să judece dacă e bine sau rău…

P.F.: Refuzul de a negocia și a forma o coaliție arată frica de asumare a responsabilităților și neîncrederea în propriile capacități de a guverna. Dar mai înseamnă ceva: înseamnă și înșelarea așteptărilor oamenilor. Oamenii și-au făcut datoria și au votat, iar acum e timpul ca și partidele să-și facă datoria. Partidele sunt chemate să rezolve problemele țării, nu să creeze alte probleme, iar oamenii penalizează așa comportamente distructive.

Eu sper în continuare că vor exista forțe politice mature și responsabile, care își vor asuma construirea unei coaliții și sarcina guvernării. Cetățenii țării merită să aibă cât mai curând o guvernare. Și o vor avea.

T: Cum vedeți însă dumneavoastră mai concret crearea acestei guvernări? Și ce ar trebui să facă această nouă guvernare pentru țară din punctul de vedere al PDM?

P.F.: Așa cum am spus, pe primul plan trebuie puse interesele oamenilor, în special în sfera socială și în sfera economică. Venim după 3 ani de zile de creștere economică frumoasă, realizată în condiții de stabilitate. Această creștere economică poate continua și trebuie să continue, iar în paralel trebuie să continue și măsurile sociale.

PDM are experiența ultimilor 3 ani și știe ce trebuie de făcut pentru a crește în continuare economia. Iar cu o economie în creștere vom avea salarii în creștere, dar și venituri mai mari la bugetul de stat, creându-se condițiile pentru majorarea plăților sociale. Mă refer aici printre altele la creșterea indemnizației unice la naștere, creșterea pensiilor, majorarea compensațiilor pentru căldură, introducerea alocațiilor de stat pentru copii. Totodată, cu veniturile mai mari la buget putem extinde investițiile publice de tot felul – în infrastructura drumurilor, în apeducte, renovare de școli și grădinițe etc. Inclusiv Programul Prima Casă poate fi extins, ca să ajutăm mai mulți tineri să-și cumpere locuințe.

Moldova poate continua drumul bun pe care se află din 2016 încoace, dar acest lucru depinde de responsabilitatea clasei politice. Misiunea clasei politice este să ajute, nu să încurce. Aș vrea ca toți politicienii și toți deputații să mediteze la acest lucru. Orgoliul, aroganța și refuzurile, înainte de a-i costa pe politicieni, îi costă pe cetățeni și costă Moldova.

Partidul Democrat a propus deci o serie de priorități de guvernare, inclusiv pe baza unui nou sondaj în care am testat dorințele oamenilor la zi. Și suntem deschiși să le armonizăm cu prioritățile celorlalte partide. Dacă ne înțelegem aici, pe programe, discuțiile pot continua cu asumarea de responsabilități nominale în actul guvernării. Vom face în continuare invitații la dialog și vom accepta invitații la dialog, cu scopul de a discuta lucruri concrete. Și am încredere că vom avansa rapid pe calea creării unei coaliții și a unui program de guvernare.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Cine ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...