[ X ]
Breaking news11 Aprilie 2019 13:00

Iată ce spune PSRM și Blocul ACUM, după discuțiile de astăzi, din Parlamentul RM!

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Blocul politic ACUM au discutat, astăzi, mai bine de o oră și jumătate, la Parlamentul Republicii Moldova, în vederea creării unei majorități parlamentare.

După cum informează TRIBUNA, după discuții, deputatul socialist, Ion Ceban, a declarat că, PSRM regretă faptul că, conducerea Blocului nu a dorit să vină la această discuție.

„Intențiile noastre au fost și rămân serioase. Noi nu ne dorim anticipate, dar dacă nu va exista altă soluție, nu vedem cum am putea repara aceste lucruri în viitorul cel mai apropiat și să le excludem. Ceea ce am constatat noi, astăzi, și vom veni mâine la ședința Consiliul Republican, este rigiditatea reprezentanților Blocului ACUM referitor la eventuale discuții. Noi am încercat să fim foarte flexibili, am zis ce suntem gata să examinăm, am spus ce nu am fi gata să examinăm. Am vrut să aflăm poziția lor vizavi de coaliția majoritară, un lucru posibil pentru a iniția și a avansa în crearea unei guvernări stabile în RM. Este surprinzător faptul că, Blocul, cu 26 de mandate, insistă pe funcția de Speaker și Premier. Am luat act și vom expune poziția în cadrul ședinței Consiliului. Și mai regretabil este că măcar nu s-a citit scrisoarea pe care am expediat-o și conținutul ei nu este cunoscut pentru cei care au venit la discuții. Noi am luat act, poziția noastră este că suntem flexibili pentru a discuta acele proiecte, dar să se țină cont și de toate blocurile, subiectele pe care le-am prezentat în spațiul public. Noi considerăm că abordarea, pe care am prezentat-o noi, este una justă, nu vrem să fie înlocuită, să le completăm, să se țină cont și de opinia noastră. Ceea ce am văzut este rigiditate. Decizia finală urmează să fie luată la Consiliul Republican”, a precizat Ceban.

La rândul său, deputatul Blocului ACUM, Mihail Popșoi, a menționat că, ei, în urma acestor discuții, așteaptă un mesaj cât se poate de clar din partea PSRM, că pentru ei o coaliție cu PD nu este o opțiune viabilă.

„Doar în acest context putem continua discuțiile pe pachetul de legi propus de către noi. Deschiderea noastră pentru PSRM – să completeze acest pachet, rămâne valabilă. Am înțeles că există o anumită disponibilitate de completare, însă nu este tocmai clar, dacă este și disponibilitate de a vota acele pachete de legi. Pentru noi acest pachet este principial, pentru că acest lucru și-l doresc toți cetățenii țării. Dacă există deschidere de a intra într-o luptă crâncenă cu acest regim trebuie să spună clar și sperăm, și cetățeni trebuie să vadă poziția clară a Consiliului politic al PSRM. Dacă va exista o asemenea decizie, ulterior putem reveni la discuțiile pe pachet. Or, despre o coaliție – așa cum au insistat PSRM, nu putem discuta. Acest lucru este foarte clar din diferența noastră programatică și pe undeva ne pune în gardă această insistență vizavi de o coaliție. Noi rămânem pe poziții, am văzut o anumită disponibilitate din partea PSRM – să contribuie la demersul antioligarhic. Suntem deschiși să discutăm, să fortificăm acest pachet și să ajungem eventual la votarea acestuia”, a punctat Popșoi.

Deputatul din partea Blocului ACUM, Alexandru Slusari, a spus că ei sunt fermi și consecvenți în mesajul lor.

„Noi avem nevoie să realizăm agenda antioligarhică, să aprobăm declarația privind capturarea statului, să formăm comisii parlamentare importante, să anulăm sistemul mixt de vot, să aprobăm demiteri în masă, pentru a elibera statul din captivitate. Aici, mesajul nostru nu se va schimba, nu ne interesează funcțiile de dragul funcțiilor, nu ne interesează coaliția cu PSRM”, a conchis Slusari.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...