[ X ]
Important7 Aprilie 2019 16:00

Omul Săptămânii - Serghei Pușcuța, directorul Serviciului Fiscal de Stat

În această săptămână, s-au împlinit doi ani de când a demarat cea mai amplă reformă a Serviciului Fiscal de Stat, ceea ce a constituit un bun prilej pentru a trece în revistă rezultatele ei.     

Primul lucru care se cere menţionat este că, urmare a reorganizării autorității fiscale naționale, au fost reduse 85 funcții de conducere, în timp ce efectivul limită nu a suportat modificări și a rămas de 1 892 de unități.

Un alt rezultat important ţine de majorarea veniturilor colectate în Bugetul Public Naţional de Serviciul Fiscal de Stat. Numai pe parcursul anului 2018, de către Serviciul Fiscal de Stat au fost acumulate la Bugetul public național impozite și taxe în sumă de 36,9 miliarde lei. În raport cu perioada similară a anului precedent s-a înregistrat o creștere cu 4,2 miliarde lei sau 12,8%. Totodată, în raport cu aceeași perioadă a anului 2016 creșterea a constituit 9,3 miliarde lei sau 33,7%.

De asemenea, se cere de menţionat în context şi sporirea capacităţilor SFS în domeniul controalelor efectuate. În acelaşi an 2018, de către Serviciul Fiscal de Stat au fost efectuate 10646 controale fiscale prin metoda de verificare operativă, cu aplicarea sancţiunilor în sumă de 32 mil. lei, nivelul de rezultativitate fiind de 93,2%. În comparație cu anul precedent, creșterea numărului controalelor fiscale a fost mai mare cu 2846, iar a sancțiunilor aplicate – cu 1,3 mil. lei.

Reforma a presupus şi ajustarea, dar și  implementarea unui șir de sisteme informaționale, printre care se numără: „Contul Unic de achitare a obligațiilor fiscale”, „Ghișeul Unic de Raportare Electronică”, „Darea de seamă unificată (forma IPC 18)”, dezvoltarea produsului informațional „e Cerere”, prin lansarea a două module noi: „Evidența șiînregistrarea online a contractelor de dare în locațiune a bunurilor imobiliare” și „Gestionarea patentelor de întreprinzător”, Registrul conturilor bancare ale persoanelor fizice etc.

În această perioadă, a avut loc şi aprobarea pachetul legislativ ProBusiness, care prevede stimularea mediului de afaceri, creșterea veniturilor populației, precum și reducerea economiei tenebre, a evaziunii fiscale și a veniturilor nedeclarate.

Ca urmare a reformei, SFS a anunţat şi despre diminuarea riscurilor de corupție și protecționism în autoritatea fiscală, dar şi despre îmbunătățirea procesului de gestionare a arieratelor.

Într-un cuvânt, Serghei Puşcuţa se poate mândri că reforma vârf de lance al căreia a fost s-a dovedit a fi una reuşită, iar cele menţionate mai sus confirmă acest lucru.

TRIBUNA precizează: Serghei Pușcuța s-a născut pe data de 4 septembrie, 1972 în orașul Lipcani, raionul Briceni. În anul 1994, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea management, specializarea manager-economist. Apoi a urmat Academia de Administrare Publică de le lângă Guvernul Republicii Moldova, Facultatea relații internaționale, specializarea referent în relații internaționale, pe care a absolvit-o în anul 1998. În 1995-1998 a îndeplinit funcția de economist-coordonator, consultant în Direcția generală politică fiscală a Ministerului Finanțelor. În anul 1999 devine șef de secție în Direcția impozite și taxe locale a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, apoi, în 2001, devine șef-adjunct. În anul 2005 devine șef al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, iar în 2008 – șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Tot în anul 2008 devine director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, apoi în anul 2009 – Consilier al Președintelui Republicii Moldova în problemele financiare. Până la revenirea în funcţia de şef al IFPS (la începutul lui 2016), a fost Director general al  S.A. „JLC”.

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...