[ X ]
Breaking news4 Aprilie 2019 15:50

Președinta raionului Rezina și-a depus mandatul! Eleonora Graur: „Sunt convinsă că lucrurile frumoase trebuie să aibă continuitate”

Președinta raionului Rezina, Eleonora Graur, și-a depus, în cadrul ședinței Consiliului raional, mandatul.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Eleonora Graur a scris că se bucură că, pe parcursul celor 8 ani de activitate, în această funcție, a putut atrage multiple proiecte care au contribuit și continuă să contribuie la dezvoltarea raionului nostru.

„Mă mândresc că m-am născut aici și le sunt recunoscătoare oamenilor care au avut încredere în mine, văzând cât de mult îmi doresc să avem o comunitate unită, dezvoltată, pe care să o numim „Acasă”. Cu siguranță, nu aș fi reușit toate acestea fără implicarea Dumneavoastră, stimați angajați din aparatul președintelui, consilieri raionali, primari, consilieri locali și locuitori ai raionului Rezina. Vă mulțumesc pentru că împreună am depus efort pentru a reuși lucruri bune pentru oameni. Sunt convinsă că lucrurile frumoase trebuie să aibă continuitate și de acum încolo. Iar pentru aceasta este nevoie să avem o colaborare sănătoasă, iar eu promit să fiu un sprijin de nădejde pentru raionul nostru. Îmi doresc cu adevărat ca din funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova să contribui ca localitățile din circumscripția uninominală nr.13, Rezina-Șoldănești să fie adevărate istorii de succes. Personal voi munci și în continuare pentru interesele oamenilor din teritoriu. Vă asigur că voi fi alături de Dumneavoastră, important să mergem cu toții în aceeași direcție”, a scris Graur.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...