[ X ]
Important25 Martie 2019 13:50

Directorul general al ANRE: Conlucrarea cu experții Băncii Mondiale este una foarte importantă, care a arătat în timp rezultate palpabile

Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avut o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, părțile au abordat mai multe subiecte, un accent  deosebit fiind pus pe proiectele investiționale din sectoarele electroenergetic, termoenergetic și al gazelor naturale.

Directorul General al ANRE, Veaceslav Untila a exprimat gratitudine Băncii Mondiale pentru suportul acordat în vederea realizării mai multor proiecte.  „Pentru echipa ANRE conlucrarea cu experții Băncii Mondiale este una foarte importantă, care a arătat în timp rezultate palpabile. De aceea, dialogul și schimbul de experiență vor continua, pentru noi bunele practici internaționale sunt importante, mai cu seamă că ele au un impact pozitiv asupra consumatorilor”, a precizat Untilă.

Potrivit ANRE, reprezentanții Băncii Mondiale au confirmat susținerea în continuare la implementarea proiectelor demarate în sectoarele reglementate de ANRE, prin acordarea suportului necesar pentru perfecționarea cadrului normativ secundar, dar și prin asistența tehnică necesară.

De menționat că, aceasta este prima întâlnire a reprezentanților Băncii Mondiale cu noua componență a Consiliului de administrație al ANRE.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cât credeţi că va dura coaliţia PSRM-ACUM?

    View Results

    Loading ... Loading ...