[ X ]
Breaking news20 Februarie 2019 11:15

Un ex-deputat liberal s-a stins din viață

Ex-deputatul liberal, Boris Vieru, s-a stins din viață. Despre aceasta au anunțat reprezentanții Partidul Liberal (PL) într-o postare pe o rețea de socializare, informează TRIBUNA.

„Cu nemărginită tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a colegului nostru de luptă pentru idealul național de reîntregire a Neamului Românesc – Boris Vieru. Un om cu o cumsecădenie rară, un rege al peniței, Boris Vieru a fost deputat din partea Partidului Liberal în perioada anilor 2009 -2014. Autor a numeroase proiecte de Legi, prin cele mai importante se numără proiectul de Lege pentru condamnarea comunismului, scoaterea sârmei ghimpate de la Prut și autor a sesizării depuse la Curtea Constituțională, prin care limba română a fost recunoscută ca limbă oficială a Republicii Moldova. În anul 2014 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul ”Steaua României”, pentru aportul adus la recunoașterea limbii române ca limbă oficială la Chișinău. Este o pierdere grea pentru noi toți, fie ca Dumnezeu să dăruiască familiei cuprinse de durere mângâiere şi întărire sufletească. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris reprezentanții PL.

Andriana Cheptine

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...