[ X ]
Breaking news18 Februarie 2019 15:20

Candidat în circumscripția Diaspora de Vest: „Am putea revoluționa viața politică, dacă am fi deschiși pentru viața din afara țării”

Patru candidați la alegerile parlamentare în circumscripția nr. 50 (Diaspora de Vest) au spus care este rolul Diasporei și ce vor face ei ca să realizeze drepturile și obligațiunile cetățenilor de peste hotare, transmite TRIBUNA.

Pozițiile au fost expuse în cadrul dezbaterilor organizate de agenția de presă IPN, la care au participat: Vitalia Pavlicenco, reprezentantul candidatului Partidului Național Liberal (PNL), Gheorghe Furdui, Natalia Gavrilița, reprezentatul candidatului Blocului ACUM DA PAS, Maia Sandu, candidatul independent Oleg Brega și candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Olga Coptu.

„În Diaspora sunt activizați oameni din societate care nu au suportat sărăcia din țară. Unii dintre ei au putut să deschidă ochii pentru a realiza ceva acolo. Ei pot să vină de acolo cu expertiza necesară. Ar trebui să-i consultăm când avem dificultăți sau probleme politice. Congresele se pot face și online, nu numaidecât să revină în țară. Am putea revoluționa viața politică, dacă am fi deschiși pentru viața din afara țării”, a spus Oleg Brega.

„Oricând, chiar și când am revenit acasă, am pledat pentru un rol important și crescând al Diasporei. Am cerut să fie format și un minister, am făcut acțiuni concrete cu cei din Diaspora. Implicarea Diasporei azi contează mai mult decât oricând. Au fost create Grupuri de Excelență în Diaspora. Personal îmi propun 3 lucruri: program nou pentru integrarea copiilor reveniți din Diaspora, Parlamentul să adopte în a doua lectură lipsa de taxare a cetățenilor la revenirea acasă, Lege privind libera circulație, cetățenii să fie protejați peste hotare, să le fie recunoscut statutul de migranți”, a spus Olga Coptu.

„Avem un program amplu și concret. Domnul Furdui a sprijinit concursurile de istorie și moștenire din România. De asemenea, își propune să fie în permanent dialog cu comunitățile de peste hotare. Își propune să actualizeze politicile pentru Diaspora, să promoveze proiecte de legi pentru cei care vor să revină acasă, cei care vor să inițieze diverse afaceri. De asemenea, Acorduri de înfrățire și cooperare cu alte state. Domnul Furdui pledează și pentru reformarea sistemului de pensii”, a spus Vitalia Pavlicenco.

„Noi, cei din Diaspora, nu suntem la cheremul acestei guvernări. Noi avem locuri de muncă, libertatea pe care nu o are multă lume din Moldova. Trebuie să implicăm plenar Diaspora în dezvoltarea țării. Blocul ACUM va reforma instituțiile politice ale statului și va readuce Moldova pe făgașul statului de drept. Oferta specifică pentru Diaspora este bazată pe 3 piloni: servicii publice cât mai accesibile, trebuie de descentralizat anumite acte care să poată fi făcute la Ambasadă, trebuie de permis serviciile online și de văzut care este prețul serviciilor și cum se formează capitalul uman la dezvoltarea țării; vom crea o platformă unică pentru participarea Diasporei la proiectele prioritare în interiorul țării, vom crea resurse ca Diaspora să poată oferi consultanță IMM-urilor; reintegrarea eficientă a persoanelor care revin acasă”, a spus Natalia Gavrilița.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...