[ X ]
Breaking news11 Februarie 2019 13:50

Campania electorală a Blocului electoral ACUM e în plină desfășurare

Campania electorală a Blocului electoral ACUM e în plină desfășurare, transmite TRIBUNA.

Andrei Năstase, președintele Platformei DA și copreședinte al Blocului electoral ACUM, s-a întors recent dintr-o vizită în Israel, unde s-a întâlnit cu moldovenii din Diaspora, împreună cu Dorin Frăsîneanu, candidatul ACUM pe circumscripția de est și a continuat întâlnirile în localitățile din Republica Moldova alături de alți candidați ai Blocului.

Reprezentanții Blocului ACUM au discutat cu oamenii din Geamăna, Anenii-Noi, Volintiri, Ștefan-Vodă, Purcari, Căușeni, Rezina, Șoldănești, Mândrești etc.

Echipa Blocului ACUM au discutat cu cetățenii despre diverse subiecte actuale.

Oamenii și-au expus nestingherit părerile despre criza din țară și necesitatea de a schimba neîntârziat clasa politică. Oamenii și-au manifestat interesul plenar pentru o schimbare grabnică în toate domeniile de interes social din țară. Exodul populației a fost unul din subiectele discutate.

Reprezentanții Blocului electoral ACUM au avut o întâlnire și cu oamenii din satul de baștină al lui Andrei Năstase – Mândrești, Telenești.

„La Rezina, într-o sală arhiplină, DEMOCRAȚIA ȘI LIBERTATEA din Republica Moldova au „stat în picioare”. La Șoldănești și Mândrești a fost exact la fel. Sălile Moldovei sunt pline de oamenii buni, de încredere, determinare și curaj! SĂ IEȘIM LA VOT ȘI SĂ NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI!”, a menționat Andrei Năstase.

Întâlnirile din Ștefan Vodă au fost monitorizate de reprezentanți ai OSCE, care au subliniat vigurozitatea lor, angajamentul civic al participanților și și-au exprimat determinarea de a merge la cât mai multe întruniri electorale ale Blocului ACUM.

Întâlnirile reprezentanților Blocului electoral ACUM cu oamenii din Republica Moldova vor continua și pe parcursul săptămânii curente.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...