[ X ]
Exclusiv4 Februarie 2019 09:00

Oferta electorală a unui candidat independent – Programul 4D pentru moldovenii din SUA și Canada

Candidatul independent la funcția de deputat, Roman Palancica, pe circumscripția 51 SUA și Canada susține că, s-a înscris în această cursă electorală pentru a realiza obiectivele care coincid cu solicitările vieții cotidiene de acolo, din perimetrul geografic al Circumscripției nr. 51 – Statele Unite ale Americii (SUA) și Canada.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare,  Roman Palancica a menționat că, vine cu promisiuni care pot fi realizate.

„Promisiuni care sunt aproape de realitățile pe care noi toți le trăim zi de zi. Pentru că sunt pragmatic din fire și înțeleg foarte bine realitățile cotidiene vin cu un program succint, dar esențial. Pentru că am mai multe dorințe în favoarea bunăstării noastre comune în perimetrul acestei Circumscripții electorale, am decis să mă axez din start pe pași simpli, dar esențiali și anume pe 4 dorințe, absolut firești pentru fiecare dintre Dumneavoastră, care pot fi realizate în termen scurt și rezonabil, cu resurse minime alături de voi. „Programul celor 4 deziderate pentru Circumscripția nr. 51”, abreviat l-am denumit „Programul 4D pentru moldovenii din SUA și Canada“”, a scris candidatul.

Roman Palancica este născut în anul 1985, este licențiat în relații internaționale. Este originar din Ialoveni. În prezent, trăiește în statul Virginia din SUA. Este Director, administrator la „Driveway Motors”. Pe pagina sa de facebook, a indicat că din data de 8 ianuarie 2019, este și director la „1001 Engines & Transmissions” – Centrul de reparaţii auto.

În campanie, și-a ales sloganul „Mereu alături de Voi!”.

Notă: Materialul face parte din seria celor în care vă prezentam mai multe detalii despre candidații independenți înscriși în cursa electorală.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...