[ X ]
Breaking news22 Ianuarie 2019 12:51

Președintele Dodon, la discuții cu peste o mie de cetățeni: Propun ca mișcarea să se numească „Mișcarea Patriotică”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu doritorii de a crea Mișcarea Populară de susținere a Președintelui țării și statului prezidențial, transmite TRIBUNA.

Potrivit Președinției, la adresele instituției parvin mii de adresări din partea cetățenilor care cer să fie creată o astfel de Mișcare.

În cadrul întrevederii, Igor Dodon a menționat că va discuta cu oamenii adunați și, ulterior, vor fi stabiliți următorii pași.

„Vă mulțumesc pentru faptul că ați ieșit cu această inițiativă. Anul trecut am primit sute de mesaje ale oamenilor din teritoriu, care vor să fie creată Mișcarea Populară. Exact 10 ani în urmă au fost alții aici (la Președinție), azi sunteți aici ca grup de inițiativă de apărare a Președinției și statului prezidențial. Vă voi asculta, astăzi, pe Dumneavoastră și, ulterior, vom decide care vor fi următorii pași”, a spus Igor Dodon.

Potrivit administrației Președinției, la întâlnire participă ofițeri în rezervă, pensionari, sportivi. Fiecare dintre ei a avut posibilitatea de a se adresa Președintelui. Participanții au menționat că Guvernarea și unioniștii distrug unitatea națională, societatea moldovenească și minoritățile etnice, precum și mafia oligarhică jefuiește țara fără precedent.  Oamenii și-au manifestat susținerea pentru Igor Dodon.

Președintele Dodon a propus ca Mișcarea să fie numită „Mișcarea Patriotică”. „Aici s-au adunat peste o mie de oameni. Eu propun ca mișcarea să se numească „Mișcarea Patriotică”. Fiecare prezență să mai găsească încă 3 oameni susținători. Fiecare dintre voi, când voi face un apel pentru apărarea statalității, să veniți aici cu toții. Noi vrem să fim prieteni cu toți. Rugămintea mea către Dvs. este să fim uniți – să apărăm valorile statului. Moldova are viitor”, a spus Igor Dodon.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...