[ X ]
Important20 Ianuarie 2019 14:00

Omul Săptămânii - Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe al României

În această săptămână, Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe al României, a efectuat o vizită în Republica Moldova, ocazie cu care a transmis mai multe mesaje importante.   

El a spus că România va continua să sprijine Republica Moldova și este interesată în finalizarea implementării proiectelor de infrastructură inițiate, în beneficiul cetățenilor.

De asemenea, diplomatul a accentuat că Republica Moldova va fi o prioritate de prim rang în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. „România este și va rămâne un avocat al Republicii Moldova”, a declarat el.

Teodor Meleșcanu a spus că, în cadrul vizitei sale, s-a convenit să se continue eforturile de valorificare a rezultatelor ședinței comune de Guverne și să se contribuie la consolidarea relațiilor bilaterale.

„Am venit la Chișinău cu un mesaj ferm de încurajare a RM în lecția continuă a obiectivelor europene. Relațiile dintre România și R. Moldova au caracter special, vizând limba, cultura, istoria, tradiția și cu o bază fundamentală serioasă pentru cooperare. Am reconfirmat susținerea României pentru cursul european în conformitate cu parteneriatul strategic bilateral pentru integrarea RM în UE. Am evocat așteptările UE în privința obținerii rezultatelor concrete în procesele de reformă și îndeplinirii angajamentelor asumate. Am subliniat importanța asigurării standardelor democratice legate de organizarea alegerilor parlamentare. Am asigurat că RM este în mod firesc una dintre prioritățile majore ale Președinției României la Consiliul Europei”, a mai spus ministrul român.

TRIBUNA precizează: Teodor Meleşcanu s-a născut la data de 10 martie 1941 în Brad, România. Și-a făcut studiile, în perioada 1959-1964, la facultatea de Drept din București. Ulterior, în perioada 1964-1966, a făcut cursuri postuniversitare de relații internaționale la Universitatea București, din 1967 până în 1970 a studiat la Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale din Geneva, iar în 1973 a devenit doctor în științe sociale și politice, specialitatea drept internațional al Universității din Geneva. La capitolul carieră, putem menționa că, din 1966 până în 1990 a fost diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Juridică și a Tratatelor; 1990-1991 – Subsecretar de stat și Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe; 1992-1996 – ministru de Stat și ministru al Afacerilor Externe; 2007-2008 – ministru al Apărării; 2008 – ministru interimar al Justiției. De menționat că, din 1996 până în 2012, a fost Senator al Județului Prahova, cu trei mandate, vicepreședinte al Senatului; Președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări; Președinte al Comisiei pentru politică externă; Președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. De asemenea, din 2012 până în 2014 a fost Director al Serviciului de Informații Externe; 2014 – ministrul Afacerilor Externe; 2015) – Consilier de stat pe probleme de apărare și securitate în Cancelaria Prim-ministrului. În 2016, a fost reales Senator de Prahova și este ministru al Afacerilor Externe începând cu 4 ianuarie 2017. Teodor Meleşcanu are și cariera didactică, și anume: profesor universitar la Școala națională de ştiințe politice și administrative (1990-1991); profesor universitar la Facultatea de științe politice a Universității din București și îndrumător de doctorat (1992-2013) și profesor universitar la școala doctorală a Școlii naționale de științe politice și administrative (din 2013 și până în prezent).

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...