[ X ]
Important8 Ianuarie 2019 08:00

Liderul PAD deschide parantezele şi vorbeşte în premieră despre atitudinea față de guvernarea actuală

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Mihai Godea, liderul Partidului „Acţiunea Democratică”, a fost întrebat ce atitudine are față de guvernarea actuală.

„PAD se poziționează în opoziție față de actuala guvernare, fie ea cea formală reprezentată de coaliția parlamentară de guvernare fie cea neformală formată din PD-PSRM”, a declarat el.

„Este cunoscut publicului că din 2016 până în primăvara anului 2018 mi-am asumat portofoliul de consilier principal de stat în politici de securitate în cabinetul  primului ministru. Este prima funcție de stat pe care am acceptat-o după fondarea PAD. Motivul acestei decizii este simplu: securitatea acestui popor este și trebuie să fie cea mai importantă prioritate pentru orice om de stat. Rezultatele muncii mele nu au avut caracter electoral, dovadă că nici nu ați auzit foarte multe despre dosarele administrate de mine și care au asigurat în ultimă instanță consolidarea securității cetățenilor Republicii Moldova. Am să amintesc aici doar telegrafic adoptarea Strategiei naționale de apărare, adoptarea Strategiei de integrare a minorităților naționale, regândirea cadrului de acțiune privind reglementarea transnistreană, asigurarea controlului frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean și altele”, a adăugat Mihai Godea.

El a subliniat că, „deși pe parcursul celor doi ani PAD nu a fost nici de facto, nici de iure la guvernare, e gata să îşi asume toate deciziile cu privire la dosarele de securitate administrate”. „Din păcate efectele politicii interne riscă să amenințe acum chiar și cele câteva rezultate pozitive obținute în plan regional de securitate. Cea mai gravă greșeală pe care o vedem la actuala guvernare este schimbarea demonstrativă a vectorului pro-european în unul pro-Moldova, în contextul criticilor venite din partea comunității europene și a partenerilor euro-atlantici. Iar degradarea socială și morală în plan intern a început să producă efecte și în plan extern”, a declarat Mihai Godea.

„Revenind la contextul de securitate, considerăm necesar ca plecarea PD-ului de la guvernare să se producă în cadrul alegerilor parlamentare constituționale, libere și transparente, unde cetățenii să decidă cine îi va conduce și încotro îi vor duce odată ajunși la guvernare. În același timp, ne vom opune oricărei propuneri de a susține „răul mai mic” pentru că experiența politică a ultimilor trei decenii arată că răul mai mic devine răul cel mare odată ajuns să guverneze”, a mai menţionat Mihai Godea.

Cristina Pendea 

Notă: Republicat din data de 16 decembrie 2018.

Sondaj

  • Cine ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...