[ X ]
Exclusiv31 Decembrie 2018 10:00

Iurie Dârda: Cel mai important în 2018 a fost programul „Prima Casă”

Poate că voi fi subiectiv, dar părerea mea personală este că cel mai important în 2018 a fost programul „Prima Casă”, care vine să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă populaţia RM, în special tineretul. Declaraţia a fost făcută de deputatul Iurie Dârda în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA.   

„De ce spun că admit că pot fi subiectiv? Pentru că acest program a fost în atenţia mea permanentă în anul 2018, l-am simţit mai aproape de preocupările mele decât pe oricare altul şi la fiecare etapă de implementare a sa am venit cu aprecierile de rigoare”, a declarat el.

Întrebat de ce consideră acest program atât de important, Iurie Dârda a declarat: „Problema trebuie privită într-un context mult mai larg decât asigurarea cu spaţiu locativ a oamenilor. Nu este un secret că cea mai mare provocare cu care se confruntă Republica Moldova la moment este exodul de populaţie. Şi o bună parte din acei ce părăsesc Moldova o fac pentru că nu au loc de trai şi nici nu văd perspective în ceea ce ţine de procurarea unei locuinţe. Apoi, este şi reversul medaliei – cei care obţin un loc de trai, caută deja şi un loc de lucru acasă, în ţară. Adică, contribuie în mod direct la dezvoltarea economiei atât prin impozitele achitate, cât şi prin consumul pe care-l are fiecare familie şi pe care-l satisface apelând la diverse unităţi economice. Din acest punct de vedere, putem afirma cu certitudine că, cu cât mai mult se va dezvolta Programul „Prima Casă” sau alte programe de acest gen, cu atât mai puţini oameni vor părăsi ţara”.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...