[ X ]
Breaking news28 Decembrie 2018 12:13

PL își convoacă astăzi Consiliul Național. Detaliile oferite de un fruntaș!

Liberalul Iurie Chirinciuc a anunțat, pe o rețea de socializare, că, astăzi urmează să aibă loc ședința Consiliului Național al formațiunii, unde vor discuta în detaliu propunerile avansate, care constau „într-un simplu adevăr – Basarabia e România!”. 

După cum informează TRIBUNA, Iurie Chirinciuc a menționat că, ieri, în toate birourile teritoriale ale PL au avut loc ședințe în cadrul cărora a fost discutat apelul lansat de către președintele PL, Dorin Chirtoacă, de a participa la scrutinul din 24 februarie 2019 ca formațiune ce va consolida toate forțele unioniste, capabile să valorifice ultima șansă de a salva R.Moldova de pericolul rusesc și de a înfăptui Unirea.

„În cadrul ședințelor vorbitorii s-au arătat nedumeriți și revoltați de faptul că blocul ACUM, condus de Maia Sandu și Andrei Năstase, au tergiversat procesul negocierilor, au inventat o comisie anonimă de meritocrație care a acționat în interesul oligarhilor care vor continua lupta pentru putere în detrimentul poporului sărăcit și mințit. La ședința organizației teritoriale Ungheni al cărei președinte sunt, secretarul organizației, Ianoș Vidrașcu, a subliniat că PL a respectat regulile jocului, convins fiind ca rațiunea și bunul simț va triumfa. Dar liderii ACUM au acționat perfid. El a specificat faptul că PL e capabil să organizeze, deopotrivă au alte partide, ONG-uri și mișcări politice o forță cu replică pentru pseudounioștii care nu au putut trăi o zi dacă nu au furat. În discursul meu am scos în evidență faptul că nu este târziu niciodată să intrăm în lupta pentru Dreptate. În calitatea mea de ex-ministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor le-am vorbit celor prezenți despre imperioasa necesitate de a merge din casă în casă și a explica avantajele Unirii aici și acum . Oamenii trebuie informați. ”Mâne va fi târziu” am concretizat și am adus exemplul trădării celor de la ACUM care au vrut să folosească unioniștii pentru a-și realiza scopurile meschine. Mâine, la ședința Consiliului Național al PL vom discuta în detaliu propunerile avansate care constau într-un simplu adevăr – Basarabia e Română! Pentru a demonstra acest adevăr PL va avea o listă națională proprie la care vor adera și alți unioniști, dar nu de paie ca Șalaru. Vom promova candidații noștri în circumscripții și vom ține aprinsă candela demnității noastre românești în inimile și cugetele compatrioților. Acum ori Niciodată!”, a scris Chirinciuc.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Loading ... Loading ...