[ X ]
Breaking news7 Decembrie 2018 10:27

Speakerul Candu a participat la lansarea Consiliului de afaceri RM – SUA!

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a participat, la Washington, la lansarea Consiliului moldo-american de afaceri.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, Andrian Candu a menționat importanța Consiliului, care va stimula discuțiile între mediul de afaceri din Statele Unite și Republica Moldova, menționând oportunitățile comerciale existente și posibilitatea valorificării fluxurilor investițiilor bilaterale.

„Printre domeniile de interes major pentru țara noastră, Președintele Parlamentului a menționat produsele IT și cele agroalimentare. Potrivit lui, Consiliul moldo-american de afaceri va consolida parteneriatul bilateral transatlantic pe dimensiunea comercial-economică. Prima ședință a Consiliului moldo-american de afaceri s-a desfășurat în marja celei de-a treia reuniuni a Comitetului mixt moldo-american de cooperare comercial-economică. Obiectivul acestui Consiliu este promovarea schimburilor economice, susținerea investitorilor şi sprijinirea agenților economici din cele două state”, se spune în comunicat.

De menționat că, Președintele Parlamentului, Andrian Candu efectuează o vizită de lucru, în perioada  4-8 decembrie curent, la Washington.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...