[ X ]
Comentarii26 Noiembrie 2018 06:00

Ce se va întâmpla dacă PAS şi PDA vor fi excluse din alegeri. Posibile scenarii!

Chiar dacă unii analişti politici nu admit ideea că, în urma investigaţiilor parlamentare privind presupusa finanţare ilegală a Partidului Acţiune şi Solidaritate şi a Platformei Demnitate şi Adevăr de către Fundaţia „Dialog Deschis” aceste două formaţiuni ar putea fi excluse din viitoarea campanie electorală, alţii cred că respectiva situaţie e cât se poate de posibilă. De aceea, în rândurile de mai jos vom încerca să scoatem în evidenţă posibilele scenarii în cazul în care cele două formaţiuni vor fi totuşi limitate în dreptul de a participa la scrutinul parlamentar.

Scenariul 1. Excluderea PAS şi PDA din alegeri ar putea determina cele două formaţiuni să-şi scoată susţinătorii în stradă. În acest caz nu sunt excluse proteste de amploare care vor marca decisiv agenda politică a ţării şi rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare. De asemenea, nu este exclus că în acest caz comunitatea internaţională nu va recunoaşte rezultatele viitorului scrutin, iar aceasta poate conduce la izolarea Republicii Moldova în plan internaţional.

Scenariul 2. În cazul excluderii din alegeri, PAS şi PDA ar putea să cheme electoratul pro-european la boicotarea viitorului scrutin parlamentar. Dacă apelul respectiv va fi însoţit de proteste masive, atunci scenariul doi lejer poate deveni un element în scenariul 1. Dacă însă proteste nu vor fi, iar boicotul va fi unul pasiv, atunci putem vorbi de un scenariu separat. În acest caz, cu siguranţă cel care va câştiga majoritatea parlamentară (poate chiar constituţională) va fi Partidul Socialiştilor, iar PD va fi în postura de opoziţie parlamentară. Mai mult ca atât, comunitatea internaţională va fi limitată în acţiuni în ceea ce ţine de nerecunoaşterea legitimităţii viitoarei puteri. Or, comunitatea internaţională poate să nu recunoască o putere reprezentată de PDM, care ar putea sta la baza unei eventuale excluderi a PDA şi PAS din alegeri, dar nu ar avea motive să conteste legitimitatea puterii PSRM. Socialiştii nu ar avea nici o treabă cu excluderea PAS şi PDA din alegeri şi nu ar face nici o acţiune ce le-ar putea fi reproşată. Ei pur şi simplu ar putea fi beneficiari colaterali ai unei eventuale astfel de situaţii.

Scenariul 3. Fiind excluse din alegeri, PAS şi PDA ar putea opta pentru formula de participare în alegeri pe listele PLDM sau a unui bloc electoral de dreapta ce ar putea fi constituit de PLDM, PL şi posibil de alte formaţiuni. În acest caz, electoratul pro-european ar avea o alternativă pentru a putea participa la alegeri şi pentru a-şi putea vota favoriţii, însă marii pierdanţi vor fi PAS şi PDA, care vor trebui să accepte că în viitorul scrutin, cel puţin oficial, voturile electoratului pro-european vor fi direcţionate spre alt brand politic decât brandurile celor două partide.

Sunt posibile şi alte scenarii (gen crearea unui bloc electoral comun antioligarhic sau apelul către alte formaţiuni la boicot organizat al scrutinului) însă acestea sunt mai puţin probabile decât primele trei.

www.coment.md

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...