[ X ]
Important17 Noiembrie 2018 10:00

(INTERVIU) Valeriu Pasat: Ştiinţa poate fi o bună platformă pe care să se producă reunificarea ţării 

Valeriu Pasat, doctor în istorie, academician al Academiei de Științe din Moldova, a acceptat propunerea portalului TRIBUNA de a vorbi la mai multe teme de actualitate legate de activitatea sa şi de procesul de reîntregire a ţării.

T: Știm că de curând ați fost invitat la un eveniment academic la Tiraspol. Să înțelegem că au loc unele apropieri pe diferite domenii, sau deplasarea Dvs. e pe cont propriu?

V.P.: Conducerea Universității din Tiraspol „Taras Șevcenko” m-a invitat și eu am răspuns cu plăcere. Este domeniul meu de cercetare și voi folosi orice tribună ca să răspândesc cât mai mult posibil adevărul istoric. La Tiraspol a fost organizată Conferința științifico-ortodoxă „Pokrovskie ctenia”, eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la executarea sfinților mucenici și 200 de ani de la înființarea Bisericii Pokrovski în orașul Tiraspol. Această conferinţă a fost un bun prilej pentru a face încă un pas în vederea scopului de care am pomenit mai sus.

T: Şi tot la Tiraspol ați profitat de ocazie ca să prezentați câteva cărți ale Dvs…

V.P.: Într-adevăr, după dezbaterile plenare, la iniţiativa Universităţii, a fost prezentată cartea mea în patru volume „Ortodoxia în Moldova: Putere, Biserică, Credincioși. 1940-1991”. Profit de ocazie ca să-i mulţumesc cordial pe această cale Dlui Veaceslav Sodoli, doctor în științe istorice, șeful catedrei Istorie Generală, Arheologie și Etiologie a UST „Taras Șevcenko”, pentru expunerea sa profesionistă asupra lucrărilor semnate de mine şi a subiectelor de interes major pentru toată regiunea. Sunt atâtea subiecte de cercetare, avem atâtea comune, încât ar fi păcat ca noi, savanţii, să nu ne întâlnim și să nu comunicăm. Apropo, cele patru volume „Ortodoxia în Moldova: Putere, Biserică, Credincioși. 1940-1991”, semnate de mine, au fost binecuvântate de Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, Alexei II. Anume Patriarhul mi-a oferit acces la arhivele Patriarhiei, extrem de relevante în contextul lucrărilor menţionate.

Cea de doua apariție editorială pe care am avut onoarea să o prezint publicului de la Tiraspol a fost cartea Eufrosiniei Kersnovskaia „Cât costă viaţa unui om”, deja cunoscută publicului larg, carte scrisă cu implicarea nemijlocită a protagonistei, în care găsiți mai multe amintiri ale unei basarabence cu un destin tragic, care a suferit în urma represiunilor politice, trecută prin urgia vremurilor și care, până la urmă, a reușit să păstreze calitățile omenești. Apropo, lucrarea respectivă a fost prezentată de către mine în faţa membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitaţia Preşedintelui APCE, Lluis Maria de Puig. Recent, o prezentare similară am făcut şi la Iaşi, în cadrul Congresului Istoricilor din România.

Ambele lucrări le-am donat bibliotecii științifice a Universității.

DSC_6197

T: Apropo, anul trecut, în februarie dacă nu greșesc, ați semnat o scrisoare deschisă către conducerea de vârf a țării – Preşedintele Igor Dodon, Preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, Prim-ministrul Pavel Filip, cu și despre problema Transnistriei. Ce v-a determinat să puneți accentele pe chestiunea trasnistreană și dacă s-a schimbat ceva în conținutul dialogului dintre maluri pe parcursul unui an?

V.P.: Schimbări spectaculoase între cele două maluri ale Nistrului, simbolistic vorbind, n-au fost înregistrate. Eu cel puțin nu le văd. Știu că deseori gândim tradițional: numai de n-ar fi mai rău. Într-adevăr nimeni nu vrea mai rău, dar de ce să nu ne mișcăm spre mai bine. Unde mai pui că este loc pentru mult mai bine, sunt idei, sunt inițiative, sunt oameni vrednici, important e să manifestăm și voință, inclusiv politică. Din păcate, noi ne-am deprins şi ne-am împăcat cu pierderea, iar o astfel de gândire nu poate fi favorabilă reîntregirii ţării.

M-a determinat să scriu acea scrisoare deschisă dorinţa de a da curs unei înviorări, de a încerca să inițiem o serie de schimbări calitative care să se facă simţite pe ambele maluri, în sensul căutării unor soluţii pentru un dialog constructiv în problema pe care unii o numesc „transnistreană”, dar care, mai corect ar fi să o numim, problema reîntregirii ţării. Așa văd eu lucrurile.

T: Bine, dar pentru asta avem vicepremier, drept că fără portofoliu, dar cu împuterniciri, parte a garniturii guvernamentale.

V.P.: Din punct de vedere organizațional avem de toate, numai că rezultate palpabile nu prea simțim. Sunt sigur că o bună parte dintre deputați nici nu cunosc numele vicepremierului pentru reintegrare, nemaivorbind de oamenii simpli. Bine, până la urmă nu contează numele, ci acțiunile. Adevărul este că, în ultima vreme, nu ne prea mișcăm. În problema transnistreană vedem o stagnare confortabilă, cu mici excepții. Înțeleg că toți așteaptă niște alegeri, numai că acest proces, așa cum obișnuim să-l numim, de negocieri, nu trebuie lăsat în derivă nici măcar pentru o zi. Pe mine mă preocupă chestiunile în cauză ca cetățean al acestei țări, dar și ca om de știință. Consider că Academia noastră de Ştiințe, sau ce a mai rămas din această mare și prestigioasă instituție de cândva, ar putea avea un rol important, un rol academic, mult mai presus decât micile gâlcevi politice sau conflicte locale, gen cine și câte hectare are în proprietate.

T: Aveți idei, soluții de a dinamiza prosesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol?

V.P.: Eu am încercat, inclusiv în acea scrisoare despre care ați menționat, să formulez anumite idei şi soluţii, preponderent din punctul de vedere al sferei mele de activitate: domeniul ştiinţific, mai exact – academic. Am câteva motive să o fac. Noi trebuie să vedem lucrurile mult mai complex decât o simplă ședere lunară sau trimestrială la masa negocierilor. În calitatea mea de cercetător, care timp de mulți ani muncesc în arhive în diferite ţări, în mod special m-a interesat istoria Republicii Autonome Moldoveneşti ca o premisă pentru formarea RSSM, ulterior a Republicii Moldova. În această ordine de idei, am toată convingerea că raioanele din stânga Nistrului (numite mai des Transnistria) sunt o parte integrantă, inseparabilă, indivizibilă a Republicii Moldova. Să fie clar – și acolo trăiesc fraţii noştri, majoritatea dintre care aspiră sincer la o revenire la normalitate, adică la frontierele de până la 1990-1991. Sunt absolut convins că această palmă de pământ, din stânga Nistrului, este pământ moldovenesc, la care noi nu am renunţat, nu putem renunţa nici umanitar, nici geopolitic, cu atât mai mult social, economic, cultural, ştiinţific ş.a.m.d.

Un argument forte pentru necesitatea reluării şi revigorării raporturilor ştiinţifice pe traiectoria Chişinău – Tiraspol îl constituie şi faptul că scrierea istoriei Republicii Autonome, ca o parte a istoriei statului Republica Moldova, este foarte dificilă, dacă nu imposibilă, fără implicarea unor specialişti şi a unor instituţii de la Tiraspol şi din alte localităţi ale regiunii transnistrene. Şi încă un element de importanţă majoră: ca specialist, pot confirma documentar că numeroase aspecte – şi pozitive, şi negative – ale evoluţiei RSSM, apoi şi a Republicii Moldova – îşi au rădăcinile, cauzele, motivaţiile anume acolo, în stânga Nistrului, fapt pe care îl putem înţelege în toată amploarea sa numai cunoscând foarte bine situaţia „la faţa locului”, colaborând și conlucrând cu specialişti, dar şi cu oamenii simpli de pe acea palmă de pământ moldovenesc.

IMG_5606_копия_result

T: Care este, de fapt, proiectul Dvs. de colaborare a oamenilor de ştiinţă de la Chişinău şi cei de la Tiraspol?

V.P.: Am propus atunci, rămâne în vigoare și acum, un grup de la AŞM să elaboreze un plan, un proiect sau chiar o direcţie de conlucrare dintre oamenii de ştiinţă de la Chişinău şi cei de la Tiraspol, menţionând că, ar fi cel mai potrivit să-i invităm la Chişinău pe unii colegi, cercetători de la Tiraspol. Da, ați înțeles corect, să-i invităm să participe la conferinţe, simpozioane, colocvii, pentru a ne asculta şi pentru a fi ascultaţi. Mai mult decât atât, să facem tot posibilul ca tinerii cercetători din regiunea transnistreană să poată face şi susţine doctoratele și la Chişinău. Puțini știu, dar la Tiraspol activează cercetători de valoare, în cele mai diferite domenii. Şi, dat fiind faptul că problemele de istorie sau din alte sfere ale umanisticii mai constituie obiectul unor dispute lungi şi complicate, consider că ar fi mai indicat să începem cu ştiinţele exacte, apoi cu cele ale naturii ş.a.m.d. Rup din textul acelei scrisori pentru că ideile anunţate rămân a fi de actualitate și la acest sfârşit de 2018. Pentru a trasa căi mai concrete pentru conlucrarea ştiinţifică pe traiectoria Chişinău – Tiraspol, ca o etapă a reîntoarcerii acasă a Transnistriei, eu am propus ca în Asambleea Generală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei să fie atribuită o cotă pentru savanţi din Transnistria – de exemplu, 10 sau 15 locuri de membri corespondenţi şi/sau membri titulari ai Academiei de Ştiinţe din Moldova. Ele vor fi puse la dispoziţia lor şi ca o dovadă în plus a deschiderii noastre dintotdeauna spre un dialog constructiv, sincer, colegial, dar şi frăţesc cu Tiraspolul. Astfel, am exprimat speranţa că, într-o bună zi, prezenţa transnistrenilor în institutele de cercetări de la Chişinău să devină o realitate îmbucurătoare. Prin aceşti paşi, prin aceste acţiuni, Academia ar putea deveni o platformă ce ar contribui substanțial la eforturile guvernării, dar și a întregii societăţi, la găsirea unor soluţii noi, sigure, eficiente ce ar înlesni realizarea unui dialog atît de necesar tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, precizez întregite.

T: Totuși, e ceva de făcut?

V.P.: Având în vedere această situaţie, eu mi-am permis să mă adresez conducerii, ca guvernarea să se implice, pentru început, în stabilirea unui număr anumit de cercetători din zona transnistreană. Aceştia ar fi nişte cercetători şi, totodată, nişte mesageri ai Transnistriei, haideți să-i numim cu destinaţie specială, care se vor afla, în egală măsură, şi la discreţia conducerii Republicii Moldova, şi la dispoziţia forului academic central de la Chişinău. Și noi trebuie să mergem în stânga Nistrului cât mai des. Eu bunăoară am mers Tiraspol în această toamnă pentru a rosti o prelegere istorică și pentru a demonstra că noi nu suntem pe diferite părți ale frontierei, cu atât mai mult ale baricadei. Mă voi duce în fața publicului stiințific de acolo ori de câte ori voi fi invitat și voi încerca, de la înălțimea catedrelor transnistriene, să aduc în fața oamenilor adevărul istoric și mesajul de bună conviețuire. Să le demonstrez că este posibil să trăim în pace și împreună. Pe această notă optimistă, aşi dori foarte mult ca opiniile pe care le-am expus atunci și care încă rămân în vigoare, să devină un conţinut sau poate, de ce nu, un proiect de intenţii, care ne privește pe toţi, întreaga societate, întregul nostru popor – şi din dreapta, şi din stânga Nistrului. Reunificarea ţării este ideea care trebuie să ne unească şi aceasta trebuie să o înţeleagă toţi – şi puterea, şi opoziţia, şi întreaga societate. Orice divergenţe la această temă pun piedici suplimentare în procesul de reîntregire teritorială. Dacă nu vom înţelege acest lucru şi nu vom acţiona corespunzător, urmările vor fi dintre cele mai grave.

T: O precizare care mi se pare importantă în lumina afirmaţiilor Dvs.: totuşi, ce rol ar putea reveni AŞM în procesul de reîntregire a ţării?

V.P.: AŞM poate şi trebuie să devină o platformă pentru discuţiile dintre cele două maluri. Reîntregirea ţării trebuie să se producă la toate nivelele, iar comunităţii ştiinţifice îi poate reveni postura de avangardă în acest sens. Politicienii pot ajunge la un moment dat la o decizie politică de reîntregire a ţării, dar aceasta nu va fi suficient – societatea pe toate dimensiunile ei trebuie să fie gata de acest proces. Trebuie să găsim toate tangenţele posibile în toate domeniile şi să acţionăm pentru a face paşi unul în întâmpinarea altuia.

T: Ce aveţi în vedere?

V.P.: Ştiaţi că la facultatea de limbă moldovenească, cum i se spune în stânga Nistrului, stă un portret frumos, enorm, pictat pe tot peretele, a marelui Mihai Eminescu însoţit de un citat din Luceafărul? Ştiaţi că la aceeaşi facultate sunt portretele clasicilor noştri? Nu e aceasta o dovadă că avem aceleaşi valori, aceleaşi personalităţi de referinţă etc.? Şi aşa e într-o mulţime de alte domenii importante. Nu trebuie să căutăm doar tangenţe politice, ci şi în toate celelalte domenii.

IMG_5603_result

T: Pe cine, în afară de AŞM, i-aţi vedea implicaţi în acest proces?

V.P.: Urmăresc cu atenţie toate procesele relevante şi mă bucură eforturile care se fac, spre exemplu, pe filiera societăţii civile. Chiar acum în derulare este un proiect numit „Dialoguri transnistrene”, care-i adună periodic la un loc pe analişti, jurnalişti, lideri de ONG-uri etc. de pe cele două maluri ale Nistrului. Oamenii discută între ei şi aceasta e foarte important, deoarece doar prin discuţii putem ajunge la rezultate palpabile în acest proces.

T: Alte domenii, în afară de ştiinţă, le vedeţi relevante pentru procesul de reîntregire a ţării?

V.P.: Orice domeniu e relevant, dar, dacă vreţi să scot în evidenţă ceva anume, atunci aş menţiona credinţa noastră creştin-ortodoxă. Este un element care nu poate să nu ne unească, deoarece creştin-ortodocşi sunt pe ambele maluri ale Nistrului. Îmi amintesc de mitingul pe care l-am organizat în 2010 în susţinerea credinţei noastre creştin-ortodoxe. Ştiţi că la acel miting au venit şi mii de oameni de pe malul stâng al Nistrului?! Deci, atunci când e vorba de credinţa noastră, toate barierele dispar. De ce nu am folosi inclusiv acest moment în procesul de reunificare a ţării?!

T: Dle Pasat, vă mulţumim pentru acest interviu extrem de sincer şi sperăm să acceptaţi discuţii la fel de sincere şi în continuare.

V.P.: Eu vă mulţumesc.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...