[ X ]
Breaking news15 Noiembrie 2018 11:00

Guvernul Filip – la raport în Parlament. Iată când!

Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), dar și cea a Partidului Liberal (PL) au solicitat astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, audierea Guvernului cu privire la sesiunea de toamnă.

După cum informează TRIBUNA, în context, Speakerul Andrian Candu a anunțat că a avut deja o discuție cu Premierul, la acest subiect.

„Să ne prezinte raportul de activitate, luând în considerare că suntem la finele și a sesiunii și a mandatului. Lucrul acesta se va realiza în prima jumătate a lunii decembrie, în primele două săptămâni. Deja este agreat, ziua, ca atare, și ora, va fi stabilită prin Biroul permanent. Deci, deja lucrul acesta este agreat”, a precizat Candu.

La rândul său, deputatul PLDM, Iurie Țap, a solicitat ca, atunci când Guvernul va fi audiat, Premierul să se expună și privind implementarea Acordului de Asociere cu EU. „Or, votul de ieri al Parlamentului European, practic, a declarat nesatisfăcătoare starea de lucru. Este foarte important pentru viitorul RM”, a punctat Țap.

În final, Andrian Candu a menționat că va transmite Premierului și această solicitare.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...